Ce înseamnă cu adevărat tratamentul cu celule stem pentru pacienții cu boala Parkinson

FOTO MPR Agency

Peste 100 de studii clinice aflate în desfășurare în prezent la nivel mondial implică utilizarea celulelor stem în tratamentul bolii Parkinson. Chiar dacă în prezent nu toate studiile sunt la fel de avansate sau de promițătoare, în primele faze, rezultatele sunt încurajatoare și indică faptul că simptomele din boala Parkinson ar putea fi reversibile.

Boala Parkinson este una dintre cele mai răspândite afecțiuni neuro-degenerative din lume, afectând peste 6,2 milioane de oameni, dintre care 1,2 milioane în Europa. Aceasta este a doua cea mai frecventă boală neuro-degenerativă, după boala Alzheimer, iar prevalența sa este în creștere la nivel global. În România, se estimează că există aproximativ 72.000 de pacienți diagnosticați cu această afecțiune, iar cercetările recente indică faptul că numărul pacienților se va dubla până în 2030. Simptomele bolii Parkinson sunt diverse, ceea ce poate duce la confundarea lor cu alte afecțiuni și întârzierea diagnosticului. Această boală prezintă peste 40 de simptome și afectează în special mișcările corpului. De obicei, pacienții sunt diagnosticați în jurul vârstei de 60 de ani, dar tulburările de mișcare apar abia în stadiul 3 al bolii. Cu toate acestea, boala se dezvoltă încet, iar primele leziuni pot apărea cu până la 20 de ani înainte de apariția primelor semne.

În prezent, peste 100 de studii sunt în desfășurare la nivel mondial pentru a evalua utilizarea celulelor stem în tratamentul bolii Parkinson. Aceste studii sunt împărțite în mai multe categorii, cum ar fi terapii cu celule stem embrionare, terapii cu celule stem pluripotente induse (iPSCs) și terapii cu celule stem adulte. Cercetătorii au reușit până în prezent să obțină rezultate bune în timpul studiilor clinice desfășurate pe rozătoare și maimuțe, iar recent, în Suedia, primul pacient cu boala Parkinson a primit un transplant cu celule stem. ”Cu acest studiu, sperăm să demonstrăm că produsul celular funcționează conform așteptărilor la pacienți. De-a lungul timpului, acest lucru creează oportunitatea de a ajuta mai mulți oameni cu Parkinson în viitor”, a declarat Malin Parmar, profesor la Universitatea Lund, care conduce echipa STEM-PD în strânsă colaborare cu colegii de la Skåne University Hospital, Universitatea Cambridge, Cambridge University Hospitals NHS Foundation Trust și Imperial College London.

În special, terapiile cu celule stem ar putea ajuta la înlocuirea celulelor nervoase deteriorate sau moarte din creier, restabilind astfel funcția normală a sistemului nervos. Principalul beneficiu imediat observat a fost reducerea simptomelor motorii, cum ar fi tremurul, rigiditatea musculară și dificultăți în mișcare. Terapiile cu celule stem au demonstrat în studiile preclinice că pot îmbunătăți aceste simptome și pot ajuta la restabilirea funcției motorii.

„În România, lipsa unei bănci publice de celule stem este un obstacol în dezvoltarea terapiilor celulare, dar avem privilegiul de a avea numeroase bănci private ce oferă opțiunea recoltării la naștere a celulelor stem, permițând astfel accesul la terapii celulare în viitor. Mai mult, prin recoltarea placentei la naștere și stocarea diferitelor tipuri de celule stem din acest țesut timp de decenii, în condiții de criogenie, putem asigura accesul întregii familii la terapiile celulare viitoare pentru tratarea inclusiv a Parkinson-ului. Acest lucru este cu atât mai valoros, având în vedere că aceste celule sunt imunoevazive și pot fi utilizate atât pentru copilul de la care s-au recoltat, cât și pentru părinți sau bunici, oferindu-le o șansă la o viață mai sănătoasă și mai lungă”, a declarat dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center.

Despre Cord Blood Center România:

Cord Blood Center este cea mai mare bancă de celule stem din România, cu peste 85.000 de clienți. Pentru a se asigura că probele biologice sunt criogenate în cel mai scurt timp posibil, Cord Blood Center dispune de două laboratoare de procesare și două unități de stocare în România, la Cluj și București. Tehnologia de procesare este de ultimă generație și oferă posibilitatea stocării numărului maximal și a diversității tuturor tipurilor de celule stem prezente nativ în în placentă, sângele și țesutul ombilical.

Cord Blood Center România face parte din Cord Blood Center Group, lider în procesarea sângelui ombilical și placentar și un membru de încredere al World Marrow Donor Association (WMDA) și al NetCord, două dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul celulelor stem.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*