Zentiva dotează Laboratorul de Tehnologie Farmaceutică din cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii București cu aparatură de ultimă generație

Zentiva dotează Laboratorul de Tehnologie Farmaceutică din cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii București cu aparatură de ultimă generație. FOTO Freecomm

Grupul de companii Zentiva din România, lider în volum și valoare pe piața medicamentelor generice din România, a încheiat un parteneriat cu Departamentul de Chimie Organică „Costin Nenițescu” pentru a dota cu aparatură avansată Laboratorul de Tehnologie Farmaceutică al facultății. Acest mediu de instruire practică urmărește să îmbunătățească semnificativ abilitățile practice ale studenților de la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii.

Laboratorul nou echipat din București dispune de o serie de echipamente de ultimă generație, utilizate în mod obișnuit în producția de forme farmaceutice solide, cum ar fi granulatorul în strat fluidizat și mașina de comprimat. De asemenea, la dispoziția studenților se află aparate esențiale pentru testarea calității în conformitate cu metodele oficiale specificate de Farmacopeea Europeană. Laboratorul oferă o abordare integrată atât a metodelor de fabricație, cât și a celor de asigurare a calității, esențială pentru perfecționarea competențelor și abilităților practice ale studenților.

„Investiția noastră în educație arată dedicarea Zentiva față de sănătate și credința noastră în viitorul industriei de producție farmaceutică din România. Prin furnizarea instrumentelor necesare pentru învățarea practică, ne asigurăm că următoarea generație de profesioniști în domeniul producției farmaceutice este bine pregătită. Îi așteptăm ca după terminarea facultății să îmbrățișeze meseria de inginer în industria farmaceutică, industrie pe care noi o considerăm strategică pentru România.”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova. „Acest proiect educațional reflectă strategia mai amplă a companiei de a investi în oameni, politici și proiecte sustenabile pentru o societate mai sănătoasă”, a completa Simona Cocoș.

Pe lângă oportunitățile de învățare empirică, laboratorul este menit să aprofundeze înțelegerea modului în care tehnologia de fabricație și excipienții adecvați transformă substanțele în medicamente cu scopul de a obține o eficacitate terapeutică maximă.

Noua facilitate are un impact imediat, oferind studenților o conexiune vitală între cunoștințele teoretice și experiența practică – un pas esențial pentru a reduce decalajul dintre învățarea în clasă și aplicațiile din lumea reală.

Decanul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Prof. dr. ing. Cristina Orbeci a declarat:

„Inaugurarea laboratorului de Tehnologie Farmaceutică realizat în parteneriat cu compania ZENTIVA dovedește colaborarea fructuoasă dintre mediul de business și mediul academic, iar în mod particular parteneriatul strategic dezvoltat între compania ZENTIVA și Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii. Suntem extrem de onorați de legătura profesională dezvoltată și îi asigurăm pe partenerii noștri de întreaga recunoștință pentru oportunitatea oferită studenților facultății noastre, de a se pregăti în cadrul laboratoarelor disciplinelor de profil, de la programele de studii precum Inginerie farmaceutică sau Produse Farmaceutice și Cosmetice, pe echipamente de ultimă generație, fapt ce creează cadrul propice dezvoltării unor abilitați și competențe care să le asigure un avantaj competitiv la angajare.”

În acest proiect Asociația BookLand a fost partener.

„Râvnim să lucrăm cu cei mai buni! Ei bine, dar cum facem rost de ei? Nu poți să crești în pepiniera ta puieți de soi, dacă nu te îngrijești ca aceștia să aibă cele mai bune condiții. Iar o instituție care pregătește viitorii specialiști are nevoie de un laborator de ultimă generație! De aceea, ne-am implicat pentru a face posibil acest proiect. Laboratorul dotat cu sprijinul Zentiva sub aspect tehnologic, oferă aparatură nouă, foarte modernă! Am convingerea că studenții vor găsi în acest laborator tot ce le trebuie pentru a schimba calitatea vieții noastre, a tuturor!!”, a declarat Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand, care a facilitat derularea proiectului între Zentiva și facultatea de profil.

În România, grupul Zentiva reunește companiile Zentiva S.A., Labormed-Pharma S.A. și Labormed Pharma Trading S.R.L. (fosta Alvogen România S.R.L.). Grupul este un furnizor important de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, inclusiv terapia durerii, urologie, gastroenterologie, reumatologie și arii strategice precum oncologie, aparatul cardiovascular, diabetul și sistemul respirator. În cadrul grupului Zentiva sunt angajate aproximativ 1.300 de persoane, dintre care circa 890 în operațiunile industriale (producție).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*