“Boala Obrajilor Pălmuiți” – afecțiunea ce are o contagiozitate de peste 90%. Primii pacienți, din acest an, au fost consultați în camera de gardă a Spitalului Victor Babeș Timișoara

Spitalul Victor Babeș Timișoara. FOTO Spitalul Victor Babeș Timișoara

Parvoviroza Umană (cunoscuta drept Boala Obrajilor Pălmuiți sau Eritemul infecțios) este o afecțiune extrem de contagioasă, care se transmite prin aer, prin contactul direct cu secrețiile respiratorii ale unei persoane infectate, picături de salivă sau secreții nazale, ori prin atingerea obiectelor contaminate.

Boala este declanșata de PV 19( Parvovirus 19). Perioada de incubație este între 4 zile și două săptămâni, acesta fiind intervalul de timp între momentul în care o persoană este expusă la virus și debutul simptomelor.

„Boala afectează în special copiii și este mai prezentă în timpul lunilor de primăvară și toamnă. I se mai spune și a cincea boală dintre bolile copilăriei, și asta pentru că este una dintre cele mai frecvente erupții virale la cei mici, după rujeolă, scarlatină, rubeolă și oreion. Și, chiar dacă este specifică vârstei de grădiniță sau școlare, există din ce in ce mai multe cazuri în care persoane adulte sunt infectate. Iar în cazul lor poate determina apariția unor complicații, chiar majore. La femeile gravide poate declanșa avortul spontan sau poate afecta fătul, în special în primul trimestru al sarcinii”, spune prof. dr. Voichița Lăzureanu – medic primar boli infecțioase – șef Secție Boli Infecțioase II, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Simptomele Parvovirozei Umane pot varia și pot include febră, erupții cutanate, congestie nazală, dureri de cap și articulare, îndeosebi la articulațiile „mici”, oboseală și uneori dureri de gât. Diagnosticarea afecțiunii se realizează prin identificarea in laborator a anticorpilor IgM antiPV-19.

„Caracteristic acestei afecțiuni este eritemul ce apare la nivelul feței, și anume o înroșire a obrajilor. E ca și cum pacientul ar fi fost pălmuit. De aici și numele afecțiunii, Boala Obrajilor Pălmuiți. Trebuie spus că este o boală extrem de contagioasă. De exemplu, dacă într-o clasă, un elev, sau, la grădiniță, un copil se infectează, în câteva zile majoritatea copiilor vor trece prin boală. Din fericire, la copii, boală este ușoară și se rezolvă, de obicei, fără complicații majore. Dar, la adulți poate să apară anemia plastică temporară, o scădere a numărului de celule roșii din sânge”, spune prof. dr. Voichița Lăzureanu – medic primar boli infecțioase șef Secție Boli Infecțioase II, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În majoritatea cazurilor Boala Obrajilor Pălmuiți trece de la sine și nu necesită tratament specific. Administrarea de medicamente antipiretice sau antiinflamatorii poate însă ajuta la gestionarea simptomelor. În cazurile severe sau în cazul unor complicații asociate, poate fi necesară monitorizarea și tratamentul în spital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*