1 Decembrie – Ziua Mondială SIDA

FOTO Pixabay.com

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) a anunțat că în ciuda progreselor extraordinare în ceea ce privește prevenirea și tratamentul, HIV rămâne o problemă de sănătate majoră, care afectează peste 2 milioane de persoane în Europa și peste 38 de milioane în întreaga lume.

În România, la 30 iunie 2022, trăiau 17.536 persoane cu HIV/SIDA, iar în primele șase luni ale acestui an fuseseră depistate 264 de cazuri noi.

Poate că cifrele par mici, raportate la populația României, dar, din păcate, majoritatea cazurilor noi sunt descoperite în fază avansată a bolii. Din fericire, tratamentul de ultimă generație, dacă este luat corect, permite o viață bună, pe termen lung.

În ultimii ani, și mai ales din cauza pandemiei COVID 19, resursele alocate prevenirii și tratamentului au scăzut la nivel global. România, care nu a atins niciodată nivelul optim de finanțare a prevenirii, și care, anual, se luptă cu perioade de lipsă a tratamentului, nu are în prezent un document strategic în domeniul HIV/SIDA și nu alocă fonduri pentru prevenire, nici pentru publicul general, nici pentru grupurile vulnerabile. Este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și o ignorare a tratatelor și declarațiilor internaționale la care România s-a angajat să ia parte.

Prin urmare, cerem tuturor factorilor de decizie de la nivel central și local:

să recunoască problemele cu care se confruntă persoanele vulnerabile în prevenirea infecției cu HIV și în accesarea tratamentului, atunci când acesta lipsește

să pună la dispoziția tututor cetățenilor, gratuit și fără discriminare, metodele de prevenire de ultimă generație, inclusiv tratamentul pre-expunere, în funcție de nevoile fiecărei persoane

să creeze acces universal, egal, simplu, continuu și pe termen lung la serviciile de prevenire și tratament

să finanțeze serviciile medico-sociale, de prevenire și îngrijire, atât cele din sistemul public de sănătate, cât și cele ale organizațiilor neguvernamentale, pentru persoanele cele mai vulnerabile la infecția cu HIV: bărbați care fac sex cu bărbați, persoane care consumă droguri, lucrători sexual, deținuți, persoane transgender

să includă persoanele afectate în toate demersurile care le privesc (în special în cazul modificărilor legislative) și să lucreze în parteneriat cu societatea civilă

să recunoască în mod formal testarea comunitară pentru HIV, hepatită B/C, drept soluție pentru stoparea epidemiilor (screening simplu, nemedical, accesibil tuturor în mod anonim și voluntar).

Pentru demonstrarea utilității și simplității testării comunitare, prezentăm cifrele din Săptămâna Internațională a Testării (21-28 noiembrie 2022), care este organizată în România de ARAS:

peste 200 de persoane s-au testat la centrele ARAS între 21 și 24 noiembrie, pentru HIV și Hepatită C

peste 800 de persoane au solicitat un autotest de la ARAS, pe care îl vor primi acasă în săptămâna următoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*