STB, Metrorex și Aeroportul Otopeni se alătură campaniei „Împreună suntem #NeuroPuternici”: Românii învață cum să ofere ajutor în caz de criză epileptică, AVC și alte afecțiuni neurologice

FOTO MPR Agency

Societatea de Transport București (STB), Metrorex și Aeroportul Otopeni se alătură campaniei „Împreună suntem #NeuroPuternici”, promovând pașii corecți de acordare a primului ajutor în caz de criză epileptică și AVC, precum și sfaturi utile privind suportul pacienților cu Scleroză Multiplă, Boala Parkinson și Boala Alzheimer.

Astfel, timp de o lună, în cadrul a 530 de autobuze din flota STB, precum și în cele 62 de stații de metrou din București, vor rula clipuri video educaționale privind acordarea primului ajutor și suportul pe termen lung necesar pacienților care trăiesc cu Epilepsie, AVC, Scleroză Multiplă, Boala Parkinson și Boala Alzheimer. De asemenea, informațiile utile din cele cinci clipuri video au fost transpuse și sub formă de infografice care vor fi afișate în cel mai mare aeroport din România – Aeroportul Otopeni și în stațiile de metrou.

Mesajele campaniei Împreună suntem #NeuroPuternici vor ajunge zilnic la 1.1 milioane de români

Numărul total al celor care tranzitează Aeroportul Otopeni sau circulă cu metroul și autobuzele din flota STB se ridică la aproximativ 1.1 milioane de români pe zi.

„Ne dorim ca un număr cât mai mare din cei 1.1 milioane de români care vor intra zi de zi în contact cu mesajele noastre să disemineze informațiile în familie și în cercurile de apropiați, pentru a reuși, împreună, să scoatem din izolare pacienții cu afecțiuni neurologice, aceștia alegând în momentul de față să se excludă din societate din cauza preconcepțiilor existente,” afirmă dr. Dan Mitrea, Director Medical al Clinicii Neuroaxis.

Duminică, 26 martie, la nivel internațional a fost marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Epilepsiei. Sunt dedicate zile asemănătoare și pentru lupta împotriva Bolii Parkinson, a Sclerozei Multiple, AVC-ului sau a Bolii Alzheimer. Însă, realitatea este că, la nivel de societate, știm prea puține despre cum să oferim primul ajutor și cum să fim alături pe termen lung de pacienții care trăiesc cu afecțiuni neurologice.

„Această realitate am surprins-o o dată în plus în cadrul unui experiment social filmat cu cameră ascunsă pe care l-am lansat în toamna anului trecut. Tocmai de aceea, ne-am dorit să impulsionăm acțiuni constante care să educe opinia publică pe de-o parte, iar pe de altă parte să vină în ajutorul pacienților cu afecțiuni neurologice. Astfel, în cadrul campaniei Împreună suntem #NeuroPuternici, există o componentă de informare adresată publicului larg, precum și Atelierele #NeuroPuternici, adresate pacienților, prin care încercăm să îi impulsionăm pe aceștia să rămână activi, invitându-i să participe la întâlniri și workshopuri pe teme diverse precum dans, kinetoterapie, psihoterapie, pictură și chiar un atelier de decorat turtă dulce.  

Nu în ultimul rând, pentru că dorim să sprijinim un proces de reintegrare în societate a acestor pacienți, o altă componentă a campaniei este reprezentată de întâlniri cu marii angajatori din România, pentru a încerca să eliminăm preconcepțiile privind afecțiunile neurologice, astfel încât pacienții care suferă, de exemplu, de epilepsie, să poată continua să lucreze fără să fie marginalizați de colegi și superiori”, adaugă dr. Dan Mitrea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*