Spitalul din Rupea primește aparatură medicală vitală pentru secțiile de Pediatrie și Ginecologie. Noile echipamente permit monitorizarea promptă a sarcinilor cu risc ridicat de prematuritate

FOTO Salvați Copiii

Spitalul Orășenesc Rupea, care deservește un areal geografic semnificativ, cu acces dificil la unități spitalicești și care îngrijește pacienți care provin preponderent din medii socio-economic vulnerabile, a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, necesară Secțiilor de Obstetrică-Ginecologie și Pediatrie. Astfel, cu susținerea clienților Libris, medicii vor avea la dispoziție două monitoare fetale (cardiotocografe performante), unul dintre ele având și modulul de monitorizare a funcțiilor vitale materne.

Cele două aparate din dotare erau depășite moral, nemaiavând acuratețea maximă, din cauza vechimii și a multiplelor reparații. Mai mult, acestea nu aveau funcții caracteristice sarcinilor de vârstă gestațională de sub 30 de săptămâni, care indică o prematuritate severă, în condițiile în care aici au fost monitorizate gravide cu sarcini de risc, inclusiv mame minore, la care riscul de naștere prematură este frecvent. De asemenea, tot cu susținerea Libris, Organizația Salvați Copiii România a mai donat spitalului un aspirator de secreții, trei aparate de aerosoli, un monitor funcții vitale și un aparat de vizualizare vene. Valoarea totală a echipamentelor donate către spitalul din Rupea, ce provine integral din sume donate de clienții Libris, este de 15.000 euro.

Din cauza condițiilor socio-economice precare, precum și a accesului scăzut la educație, multe dintre gravidele care ajung la consult sau să nască la spitalul din Rupea au sarcini care nu au fost monitorizate până la o vârstă gestațională avansată. Aparatura medicală performantă va face astfel diferența în monitorizarea cât mai acurată a aproape 1.000 de consultații realizate anual de medicii care activează în cabinetul de Obstetrică-Ginecologie al spitalului.

Spitalul dispune de doi medici specialiști în Obstretică-Ginecologie, cu experiență în centre universitare de prestigiu – UMF Carol Davila București și UMF Tg. Mureș. În ciuda tuturor acestor situații mai dificile, ei susțin că îngrijirea pacientelor care se adresează compartimentului este una plină de compasiune, dedicație și profesionalism, în limita posibilităților de dotare logistică și de personal existente. Datorită colaborării foarte bune cu maternitățile de grad superior și a stabilirii unui diagnostic prompt cu ajutorul noilor echipamente, viitoarele mame au șansa acum să nască în siguranță deplină.

„Ne bucurăm să vedem încă o dată că niciun efort, cât de mic, nu este în zadar când vine vorba despre dorința de a face bine. Clienții Libris au făcut posibilă încă o dotare cu aparatură medicală de ultimă generație în programul de reducere a mortalității infantile din România. Vorbim despre șanse la viață acordate micuților aflați în dificultate și despre ajutor oferit medicilor care se luptă să le salveze viețile. Parteneriatul Libris – Salvați Copiii a ajuns, astfel, la dotarea cu numărul 17 și la 642.000 de euro donați de către clienții Libris acestei cauze”, a declarat  Virgil Oniță, Cofondator Libris. 

Așa cum Organizația Salvați Copiii atrage atenția de 13 ani, de când a dezvoltat programul complex de combatere a mortalității infantile, nașterea în România rămâne discriminatorie, atâta vreme cât un prematur născut într-o maternitate dotată cu aparatură medicală modernă supraviețuiește și ajunge astfel la prima aniversare, în vreme ce un prematur care are ghinionul de a veni pe lume într-o maternitate fără aparatură medicală sau cu aparatură medicală neperformantă și învechită are o șansă la viață mult diminuată.

„Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Este crucial să ajungem cu aparatură medicală de ultimă generație în maternitățile și secțiile de pediatrie din zone vulnerabile, cu acces limitat la unități spitalicești mari, din cauza distanței geografice. Inechitatea din sistem în ceea ce privește dotarea acestor spitale duce la adevărate drame, la o rată mare a mortalității infantile, care ar putea fi corectată cu un efort conjugat de dotare a spitalelor și de lucru în comunități”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

În județul Brașov, Organizația Salvați Copiii a mai donat anterior echipamente și aparatură medicală Spitalului Municipal dr. Aurel Tulbure Făgăraș,  Spitalului de Obstetrică și Ginecologie dr. I. A. Sbârcea, Spitalului de Urgență pentru Copii Brașov, Spitalului de Pediatrie Brașov  și Spitalului Orășenesc Rupea, valoarea totală a acestora fiind de 349.916 euro.

Până în prezent, cu ajutorul echipelor de experți locali,  Salvați Copiii a derulat servicii integrate pentru 5.500 de beneficiari (mame, gravide și copii cu vârsta între 0-5 ani, refugiați) din zonele rurale din județul Brașov, a realizat parteneriate cu instituțiile locale, iar procentul gravidelor care au mers la control în timpul sarcinii a crescut cu 95%, procentul copiilor vaccinați a crescut cu 98% și nutriția și starea de sănătate a copiilor și femeilor s-a îmbunătățit cu 100%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*