Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, au organizat, în cadrul proiectului Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, “Program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin Regiunea Centru” “Sesiunea de instruire pe costuri simplificate a reprezentanţilor reţelelor de screening”.
Aproximativ 20 de unităţi sanitare deja afiliate, din toată regiunea Centru (Alba, Sibiu, Braşov, Mureş, Harghita, Covasna), organizate ca reţele de screening, centre de recoltare sau centre de informare-educare-comunicare au fost participat la această sesiune de intruire, organizată miercuri, 23 noiembrie 2022, în Amfiteatrul I al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Sesiunea de instruire a fost deschisă de managerului proiectului Şef. Lucrări Dr. Cosmina UZUN, iar Coordonatorului Centrului de screening, Prof. Dr. Szabo Bela, le-a vorbit participanţilor despre importanţa înfiinţării Centrului Regional de Screening şi a prezentat indicatorii de rezultat ai proiectului.
Alte teme de interes pentru participanţi s-au referit la prezentarea grupului ţintă a proiectului şi prezentarea costurilor simplificate şi a modalităţilor de deconturi ale serviciilor medicale de screening, precum şi instruire pentru utilizarea platformei InfoScreen – Integrarea screeningului primar HPV în programul national de screening al cancerului de col uterin. Platforma InfoScreen a fost prezentată de către analistul IT Alexandru Todescu, reprezentantul Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă“ Cluj Napoca.
“Am constatat cu mare bucurie manifestarea unui interes extraordinar faţă de tot ceea ce înseamnă screening. Evenimentul de ieri a reunit în aceeaşi sală reprezentanţii a peste 20 de unităţi deja afiliate – medici obstetrică-ginecologie, medici anatomo-patologi, medici de familie, asistenţi medicali, registratori medicali, directori financiar-contabili, economişti, jurişti, biologi.
Participanţii au fost instruiţi pe metodologii şi circuite ale pacientelor şi ale documentelor, pe încărcarea documentelor în platforma InfoScreen, iar feedback-ul acestora a fost unul pozitiv, de implicare în realizarea indicatorului de grup ţintă. Mulţumesc conducerilor tuturor spitalelor din regiunea Centru pentru incredibila susţinere a acestui proiect şi pentru că au acceptat să fie parte din echipa noastră”, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina Uzun, Manager Proiect.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.
Proiectul derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, dedicat promovarii preventiei si depistarii precoce a cancerului de col uterin, pledeaza pentru a atrage atenţia autorităţilor publice asupra importanţei derulării unui screening de col uterin la nivel regiunii Centru, de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale şi care conştientizează importanţa depistării precoce a cancerului, precum şi de a influenţa percepţiile şi atitudinea societăţii pentru a schimba obiceiurile şi comportamentele membrilor săi.
Be the first to comment