Noi aparaturi medicale pentru Spitalul de Copii din Cluj

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Cluj. FOTO CJ Cluj
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Cluj. FOTO CJ Cluj

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa nu mai puțin de 110 noi echipamente și aparaturi medicale, în valoare de peste 2.730.000 de lei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o sumă importantă de bani, peste 550.000 de euro, care va fi investită în beneficiul direct al micilor pacienți. Echipamentele medicale de înaltă tehnologie vor facilita examinarea, diagnosticarea și tratarea copiilor.”

Printre echipamentele care urmează să fie achiziționate de instituția spitalicească se numără un aparat de anestezie, un videolaringoscop, un ecocardiograf, două defibrilatoare, o masă de operații cu accesorii ORL, un cistoscop pediatric, o stație centrală de monitorizare, două paturi pentru sugari și o lampă scialitică.

De asemenea, Spitalul de Copii va achiziționa și un timpanometru, o targă, cinci monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale, un sterilizator, două sisteme de încălzire a pacientului, trei aparate EKG portabile, cinci Holtere EKG, cinci Holtere TA, 15 infuzomate și 20 de injectomate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*