Echipament medical de înaltă tehnologie, în dotarea Spitalului de Recuperare Cluj

Spitalul de recuperare Cluj. FOTO CJ Cluj
Spitalul de recuperare Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare a unui echipament medical de ultimă generație.

Este vorba despre un aparat Diapulse, în valoare de 280.000 de lei, care a fost deja livrat unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Echipamentele medicale ultraperformante și infrastructura adecvată sunt extrem de importante în procesul de realizare a unui act medical de cea mai bună calitate. Investițiile noastre în dotarea și modernizarea spitalelor clujene continuă.”

Aparatul de terapie electromagnetică pulsatilă de înaltă frecvență aflat în dotarea Laboratorului de Recuperare al instituției spitalicești a fost achiziționat din finanțarea obținută de Consiliul Județean Cluj prin programul național menit să stimuleze dezvoltarea locală.

Menționăm, în acest context, faptul că în baza de tratament se efectuează anual un număr de circa 400.000 de proceduri medicale acordate pacienților spitalizați în regim continuu și de zi, în regim ambulatoriu și la cerere, în cadrul structurii activând 40 de asistenți medicali specializați, un profesor de cultură fizică medicală, 15 kinetoterapeuți şi 13 cadre personal auxiliar, cu o bogată experiență profesională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*