Dr. Cristian Nițescu, despre vârsta la care se poate face rinoplastie din motive estetice. Riscurile pe care le implică în fiecare etapă a vieții

Dr Cristian Nițescu. FOTO MPR Agency

Rinoplastia, cunoscută și sub numele de operație la nas, este o procedură de chirurgie estetică care este folosită pentru a remodela și a modifica aspectul nasului. În timp ce mulți oameni cred că rinoplastia este doar pentru adulți, de fapt poate fi efectuată chiar și de persoane mai tinere, explică Dr. Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie estetică. Cu toate acestea, este important să luați în considerare riscurile asociate cu efectuarea procedurii la o vârstă fragedă.
Din ce în ce mai frecvent, adolescenții ajung să le ceară părinților să îi susțină în a-și face o rinoplastie, chiar dacă numai unii au probleme de sănătate care afectează respirația. De cele mai multe ori, motivația vine ca urmare a modului în care ei înșiși se percep – pot simți că nasul lor este prea mare, prea mic sau are o formă asimetrică. O altă situația frecvent întâlnită este cea venită ca urmare a presiunii pe care o simt din partea colegilor sau a standardelor de frumusețe impuse de societate, de social media. Trebuie știut însă că unul dintre principalele riscuri ale unei rinoplastii la o vârstă fragedă este că nasul nu este încă pe deplin dezvoltat.

”În cazul fetelor, rinoplastia poate fi făcută începând cu vârsta de 16 ani, iar la băieți de la 18 ani. Nasul continuă să crească și să își schimbe forma până la sfârșitul adolescenței, astfel încât procedura efectuată la o vârstă fragedă poate să nu aibă rezultatul dorit. În plus, structura osoasă, cartilajul și pielea nasului nu sunt încă pe deplin mature, ceea ce poate complica procesul de vindecare”, declară dr. Cristian Nițescu.

Astfel, fie că vorbim despre o intervenție estetică sau una din motive medicale, nu poate fi exclusă probabilitatea destul de mare ca peste o vreme să se impună o intervenție chirurgicală de revizie. Cauza este tocmai faptul că nasul poate continua să crească și să își schimbe forma și după operație, astfel că după o anumită perioadă de timp rezultatul poate să nu mai fie unul nesatisfăcător.
Pe de altă parte, și rinoplastia făcută după vârsta de 40 de ani are riscurile sale.

”Pe măsură ce îmbătrânim, pielea devine mai subțire și mai puțin elastică, ceea ce face ca pielea să se vindece și să se recupereze mai greu după intervenție chirurgicală. În plus, după această vârstă oasele și cartilajul din nas pot deveni mai puțin flexibile, ceea ce face mai dificilă remodelarea nasului”, a completat dr. Nițescu.

Cu toate acestea, în ciuda acestor riscuri, mulți oameni încă aleg să facă rinoplastie după vârsta de 40 de ani, mai ales că de cele mai multe ori ajung să aibă un nivel stabil de venit. Astfel, unii pot dori să corijeze probleme estetice care s-au accentuat cu trecerea timpului, iar alții pot dori să îmbunătățească funcția respiratorie prin corectarea unei probleme anatomice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*