Peste 900 de candidați vor susține duminică examenul național de rezidențiat în centrul universitar Târgu Mureș

Spitalul Județean Târgu Mureș. FOTO Spitalul Județean Târgu Mureș

Ministerul Sănătății organizează duminică, 20 noiembrie 2022, concursul național de admitere în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, desfășurat în șase centre universitare din țară: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
În centrul universitar Târgu Mureș s-au înscris la concurs 905 candidați, astfel: 490 candidați pentru domeniul medicină, 197 candidați pentru domeniul medicină dentară și 218 candidați pentru domeniul farmacie.

Începând cu ora 8.30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați. La intrarea în sala de concurs candidații se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Candidații fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.
Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe durata a 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu.
Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*