619.000 de persoane ucise de malarie. 247 de milioane de cazuri noi de malarie. Aproape 80% dintre cei care au fost uciși de această maladie sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani. Sunt cifrele anului 2021 raportate de Organizația Mondială a Sănătații.
Malaria este o boală infecțioasă provocată de Plasmodium, un grup de protozoare – paraziți. Aceștia ajung în organismul uman în urma mușcăturii țânțarului Anofel.
Boala se manifestă prin febră, frisoane, dureri de cap, vărsături, într-o primă fază, urmate de insuficiență renală, colaps circulator, insuficiență cardiacă, comă, iar, în cele din urmă, deces.
“În România, malaria a fost eradicată în anii ’60. Așa încât, acum avem doar cazuri ‘de import’. Vorbim despre persoane care au călătorit în zone endemice unde există malarie: Asia, Africa, America Centrală și de Sud. La nivel național, există o metodologie de supraveghere a malariei, care include definiții de caz, modalități de stabilire a diagnosticului, de raportare strictă a cazurilor de malarie, tratamentul ce se administrează, dar și chimioprofilaxie. Și, când vorbim de profilaxie, le recomand celor care merg în excursii în țările endemice, mă refer aici îndeosebi la turiști, ca măcar cu o săptămână înainte de plecare, să ia legătura cu un medic infecționist care va recomanda un tratament, în funcție de țara de deplasare, fie zilnic, fie săptămânal, cu un medicament împotriva malariei. Administrarea acestuia va începe cu 7 zile înainte de deplasare, va continua pe perioada în care se află în zona endemică și încă 4 săptămâni după întoarcerea în țară”, spune S.L. dr. Ovidiu Roșca – medic primar infecționist Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Be the first to comment