SWEAT, rețeaua de fitness din cadrul Grupului MedLife, se extinde cu o nouă locație în cartierul Drumul Taberei din București

Rețeaua de fitness din cadrul Grupului MedLife. FOTO MedLife

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță inaugurarea unei noi locații de fitness & wellness Sweat, în cartierul Drumul Taberei, București (Bd. Drumul Taberei nr. 115), marcând astfel a cincea sală din rețea. Fiind rezultatul unei investiții de cca. 1 milion de euro, aceasta este cea mai mare locație SWEAT și prima din categoria MAX, oferind servicii premium la prețuri accesibile clienților din vestul Bucureștiului și imediata vecinătate.

O gamă largă de facilități, asistată de specialiști de top & echipamente de ultimă generație

Noua locație este echipată pentru a răspunde unei game variate de obiective de fitness, incluzând scăderea în greutate, relaxare, tonifiere musculară și pregătirea pentru competiții sportive. Sub atenția și îndrumarea antrenorilor profesioniști și a specialiștilor de top din sfera medicală, clienții pot avea acces la o gamă variată de facilități – de la clase de cycling/ aerobic și zone de antrenament (funcțional, cardio, work-out), la servicii de fizio-kinetotarapie și masaj.

„Investiția de aprox. 1 milion de euro în noua locație din cartierul Drumul Taberei reflectă angajamentul nostru de a răspunde nevoilor specifice ale clienților, oferindu-le facilități variate și servicii premium. Credem cu tărie în medicina holistică, iar integrarea clinicii de fizio-kinetoterapie sau a serviciilor de masaj asigură o abordare completă din punct de vedere al sănătății, respectiv bunăstării fiecărei persoane care alege Sweat Concept. Vom continua să investim și să consolidăm divizia noastră, extinzând rețeaua atât în București, cât și la nivel național, pentru a fi mai aproape de toate comunitățile de sportivi și pentru a democratiza accesul la servicii fitness & wellness”, a declarat Liliana Budulan, managerul rețelei Sweat by MedLife.

Fiind cea mai mare locație din cadrul rețelei Sweat by MedLife, sala din Drumul Taberei este echipată cu aparate de fitness Matrix, furnizor global de top și echipamente de aerobic Les Mills. În plus, la benzile de alergare sunt disponibile console inteligente pentru monitorizarea activității. Iar prin aplicațiile și tehnologia prezente, experiența de transformare Sweat este gândită astfel încât să amplifice fiecare mișcare. Sportivii au la dispoziție aplicația Sweat One, pentru check-in și check-out facil, rezervarea claselor de fitness, respectiv programarea ședințelor cu antrenor personal (Google Play și App Store) și aplicația Sweat Workout Tracking, pentru încercarea sugestiilor gratuite de antrenamente, monitorizarea obiectivelor și a progresului, verificarea vârstei biologice, respectiv sprijin de la antrenorul personal (Google Play și App Store).

Totodată, echipamentele din zona de work-out acoperă toate grupele musculare, iar zona funcțională facilitează mai multe tipuri de antrenamente, precum HIIT, Calisthenics, CrossFit, Powerlifting, Stretching. Noua locație se remarcă și printr-un spațiul generos, terase pentru relaxare și parcare cu o capacitate de 60 de locuri.

Antrenori personali și specialiști calificați

Locația din Drumul Taberei beneficiază de prezența a 6 antrenori personali, pregătiți să ofere sprijin și îndrumare personalizată. Clinica de fizio-kinetoterapie dispune de specialiști certificați, oferind tratamente variate, precum: kinetoterapie, dry needling, terapie manuală/ masaj, cold compression, tecar, drenaj limfatic și terapie cu ventuze.

SWEAT by MedLife, planifică extinderea rețelei la nivel național, respectiv consolidarea prezenței în București. Locația din Drumul Taberei răspunde numărului mare al practicanților de fitness din cartier, contribuind totodată la uniformizarea prezenței în Capitală.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*