Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş lansează campania “Expresul de screening!”

Spitalul Județean Târgu Mureș. FOTO Spitalul Județean Târgu Mureș

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş lansează Campania “Expresul de screening!”, care se adresează tuturor femeilor, cu vârsta între 24-64 de ani, asigurate sau nu, din regiunea Centru.

Campania “Expresul de screening!” se va derula în perioada 04 octombrie – 04 decembrie 2023, în toată regiunea Centru cu scopul de a informa femeile despre importanţa testării şi despre oportunitatea de a se testa gratuit Babeş Papanicolaou şi HPV în cadrul acestui program, precum şi a schimba comportamente şi a determina femeile să participe regulat la controale medicale.

Derularea acestei campanii presupune deplasarea zilnică a caravanei mobile de screening în localităţi rurale, la evenimente publice, la mall-uri, la angajatori, la persoane vulnerabile/defavorizate, obiectivul fiind creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru principalele patologii, în contextual extrem de îngrijorător al incidenței crescute a cancerului de col uterin din România.

“Numărul foarte mare de femei cu rezultate pozitive, cu afecţiuni ale colului uterin, pe care le-am depistat şi acum le tratăm, ne-a motivat să accelerăm procesul de testare Babeş Papanicolaou şi HPV şi de a include cât mai multe femei în screening. Obiectivul cel mai important al proiectului este femeia din regiunea Centru, femeia care nu a avut acces la informaţii şi servicii medicale, femeia tânără, activă, femeia bogată sau săracă.

În următoarele două luni ne-am propus să fim în cât mai multe locaţii, să informăm cât mai multe femei despre cancerul de col uterin, să le testăm şi să le îndrumăm la controale medicale regulate. Screeningul salvează vieţi, iar cancerul de col uterin poate fi tratat dacă este descoperit la timp.

Accesul la testare este GRATUIT tuturor, pe baza cărţii de identitate, indiferent dacă femeia este asigurată sau nu! Dacă rezultatul e bun, 5 ani nu trebuie repetat!

Aşadar, doamnelor şi domnişoarelor chemaţi-vă prietenele, vecinele, rudele şi veniţi la caravana de screening sau la centrele de testare. Este mult mai uşor să previi decât să tratezi.

Echipa de management a proiectului este implicată zi de zi pentru a rezolva orice situaţie apărută în cazul femeilor testate”, a declarat Dr. Cosmina Uzun, manager proiect.

De asemenea, femeile care nu ajung la caravană în această perioadă, sunt invitate la testare gratuită BP şi HPV la centrele de recoltare din unităţile sanitare publice sau din cadrul cabinetelor private de obstetrică-ginecologie. Lista centrelor de recoltare se regăseşte pe site-ul https://centruscreeningmures.ro/programari/.

Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă, însă este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!

Obiectivul este reducerea numărului de decese care pot fi prevenite în fiecare an prin creşterea nivelului de conştientizare şi de informare cu privire la această afecţiune

Ce este screening-ul cancerului de col uterin?

Screeningul cancerului de col uterin nu este de fapt un test pentru cancer. Este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei. Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate folosind oricare dintre cele două teste de screening recomandate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt gratuite, fiind finanţate în cadrul proiectului.

Acţiunile caravanei vor fi anunţate înaintea fiecărei deplasări!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*