Secția de Sterilizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost complet renovată

Secția de sterilizare a Spitalului Județean Craiova. FOTO CJ Dolj

Secția de Sterilizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, o structură cu importanță capitală în buna desfășurare a activității întregii unități sanitare, a fost complet renovată printr-un demers finanțat din bugetul Consiliului Județean Dolj.

„Îmbucurător este că, în acest caz, constructorul care și-a adjudecat contractul a reușit să finalizeze lucrările cu 5 luni mai devreme decât termenul stipulat, de un an. Trebuie subliniat și faptul că procesul de renovare s-a derulat într-un context special, una dintre condițiile impuse fiind aceea ca activitatea Secției de Sterilizare, crucială pentru toate celelalte compartimente ale SCJU Craiova, să nu fie întreruptă. A fost, desigur, și un demers pe care, de la nivelul Consiliului Județean Dolj, l-am monitorizat cu atenție pe parcursul desfășurării.

Se încheie astfel o nouă etapă a strategiei investiționale pe care ne-am asumat-o în privința domeniului sanitar, în general, și a Spitalului Clinic Județean de Urgență, în particular. Referindu-ne la această unitate sanitară, etalon pentru întreaga regiune Oltenia, inițiativele noastre au inclus și realizarea unor obiective majore, precum noua Clinică de Cardiologie sau extinderea Unității de Primiri Urgențe, și intervenții mai puțin vizibile, dar la fel de importante în funcționarea SCJU, fie că vorbim despre depozitele de gaze medicale, fie despre modernizarea stației electrice a spitalului“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Valoarea totală a lucrărilor derulate la Secția de Sterilizare a SCJU Craiova se ridică la 760.000 de lei, inclusiv TVA, contractul fiind atribuit, prin procedură simplificată, societății IZOTECH SRL.

Intervențiile au presupus repararea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare, renovări și modernizări ale pardoselilor și zidăriei, montarea unor bancuri de lucru în laboratoare, dar și reparații la instalațiile electrice, sanitare și termice.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*