Peste 6300 de persoane au fost testate gratuit în perioada 6 martie – 13 aprilie, la Cluj Arena pentru depistarea cancerului de col uterin și a celui de sân

Sediul Consiliului Județean Cluj. FOTO CJ Cluj

Campaniile ce vizează prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân, derulate cu sprijinul Consiliului Județean Cluj de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, la Cluj Arena, au prezentat un interes foarte crescut în rândul populației.

În acest sens, în perioada 6 martie – 13 aprilie 2023, pe esplanada stadionului au fost desfășurate, cu ajutorul a două unități mobile aparținând Institutului Oncologic, activități de testare gratuită pentru cancerul de col uterin și pentru cel de sân pentru peste 6300 de persoane, din care peste 2800 de doamne au fost testate pentru cancerul de col uterin, iar peste 3500 au beneficiat de mamografii gratuite.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă reușită care ne bucură și care reconfirmă preocuparea noastră constantă pentru sprijinirea sistemului sanitar. Aflați la momentul bilanțului, este extrem de îmbucurător să constatăm faptul că doamnele au conștientizat importanța prevenției și a intervenției timpurii pentru asigurarea unei stări de sănătate, și s-au testat într-un număr atât de mare. Ținând cont de rezultatele excelente, vom sprijini și organiza și pe viitor, astfel de campanii. De asemenea, încurajăm, în continuare, clujencele să acceseze serviciile medicale gratuite, de înaltă calitate și să se testeze și la locațiile fixe din județ.”

În baza protocolului de colaborare încheiat cu unitatea spitalicească clujeană, Consiliul Județean și-a asumat punerea la dispoziția instituției medicale, în mod gratuit, a unor spații aflate în proprietatea sa, unde să fie realizate procedurile specifice, respectiv asigurarea cheltuielilor de funcționare a spațiilor.

Totodată, forul administrativ județean a urmărit facilitarea dialogului Institutului Oncologic cu autoritățile locale din județ, precum și cu mediul de afaceri, în vederea creșterii numărului de beneficiari. De asemenea, pentru ca informația referitoare la desfășurarea inițiativelor să ajungă la cât mai mulți cetățeni, Consiliul Județean a asigurat o promovare intensă a acestora.

Ambele programe de screening au urmărit informarea, educarea pentru sănătate și testarea în masă a populației supuse riscului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*