Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române. O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat vineri, 4 februarie, un zbor umanitar pe ruta Otopeni – Viena și retur pentru transportul, în regim de urgență, a unui pacient care a suferit arsuri.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD și Ministerul Apărării Naționale. Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Oradea devine în acest sfârșit de săptămână cel mai important punct de pe harta oncologiei din vestul țării. Peste 100 de specialiști în patologia uneia dintre cele mai grave maladii dezbat, timp de trei zile, […]
Ministerul Sănătății a anunțat că vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie. “Strategia națională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate. Niciun act normativ elaborat de Ministerul Sănătății nu […]
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat proiectul de Ordonanță de urgenţă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de […]
Be the first to comment