Urmare a informațiilor primite din teritoriu, va informăm că primii 500 de pacienți din totalul celor 11.568 evaluati în cele 222 Centre de Evaluare au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ MOLNUPIRAVIR. Acesta este primul medicament specific cu administrare orală anti COVID-19 aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19.
“Totodată, facem precizarea că, în prezent, medicamentul antiviral FAVIPIRAVIR, recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele ușoare sau medii de COVID-19 se găsește în centrele ambulatorii de evaluare, în spitale și în 153 farmacii cu circuit deschis”, au transmis reprezentanții MS.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul nopţii trecute, mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj au prelevat ficatul şi rinichii de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă […]
Dacă aveți dureri la nivelul șoldului, rigiditate, mobilitate redusă care îngreunează mișcările, și sunete neobișnuite precum clicuri sau trosnituri în articulație, acestea ar putea fi simptomele unei boli care acum poate fi tratată eficient, dacă […]
Clinica Smart Nutrition, cu peste 10 ani de activitate în domeniul nutriției, intră într-o nouă etapă de dezvoltare strategică, odată cu preluarea de către Giorgiana Lazar, specialist în management medical cu 23 de ani de […]
Be the first to comment