Ministerul Sănătății, reacție după ce o pacientă a murit la Spitalul Județean Botoșani

Sediul Ministerului Sănătății. FOTO Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a anunțat că în urma informațiilor apărute în presă referitoare la decesul înregistrat în cursul dimineții de 18.08.2023 al pacientei gravide I.A., la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani s-au deplasat imediat la sediul acestei unități sanitare, unde au efectuat verificări cu privire la respectarea normelor legale în ceea ce privește conformitatea actului medical.

“Ca urmare a verificărilor efectuate au fost identificate mai multe nereguli în activitatea desfășurată de către personalul din cadrul unității spitalicești, aflat în serviciu la data evenimentului. La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituit un grup de lucru condus de ministrul sănătății, cu reprezentanții Inspecției Sanitare de Stat, Corpului de Control al Ministrului Sănătății și secretarii de stat pentru asistența medicală și pentru sănătate publică. În urma analizei informațiilor primite au fost solicitate verificări suplimentare instituțiilor competente, conform legii, pentru modul de asigurare a asistenței medicale, respectiv Colegiul Medicilor Botoșani și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănatate (ANMCS). De asemenea a fost sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani pentru a efectua cercetări în această cauză.

Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati” se află în subordinea Consiliului Județean Botoșani, căruia Ministerul Sănătății i-a solicitat să ia urgent măsurile necesare, pentru prevenirea pe viitor a unor astfel de evenimente și asigurarea permanentă a asistenței medicale pacienților din această unitate sanitară.

Ministerul Sănătății monitorizează îndeaproape situația de la Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani, în limitele competențelor legale” – Ministerul Sănătății.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*