Ministerul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la Spitalul Județean Piatra Neamț

Sediul Ministerului Sănătății. FOTO Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la Spitalul Județean Piatra Neamț.

În anul 2023, în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost efectuate două controale în cadrul acțiunilor tematice de control dispuse de Inspecția Sanitară de Stat, din cadrul Ministerului Sănătății, după cum urmează:

– În perioada 01.02 – 31.03.2023, s-a desfășurat acţiunea de control pentru verificarea respectării Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare.
Spitalul funcționa în baza Autorizației sanitare de funcționare nr. 45 bis din 13.05.2020. Unitatea a prezentat Planul de conformare nr. 12149 din 22.04.2019, cu termen de realizare 31 decembrie 2023.
În cadrul controlului au fost identificate 26 de neconformități, cum ar fi necesitatea lucrărilor de reabilitare, consolidarea unor spații care prezintă risc seismic, igienizarea spațiilor, înlocuirea mobilierului și a tâmplăriei deterioarate. Totodată, în unele săli de operații nu funcționau toate lavoarele cu apă sterilă.
Pentru ducerea la îndeplinere a celor 26 de neconformități, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformitățiilor, responsabilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor revenind conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, o amendă în valoare de 30.000 lei pentru neefectuarea lucrărilor de reparații generale, igienizarea spațiilor și a instalațiilor sanitare aferente, pentru secțiile din pavilioanele: Chirurgie, Medicală, Boli Infecțioase și 2 avertismente pentru neimplementarea trasabilității produselor sterilizate și nesupravegherea personalului secției în efectuarea procedurilor de curățenie și dezinfecție a suprafețelor.

– În perioada, 01.08.2023 – 12.09.2023, a fost efectuat controlul în cadrul acțiunii pentru verificarea spitalelor de urgență și a institutelor privind conformarea la legislația în vigoare și recontrolul privind măsurile și termenele acordate la controlul anterior.
La recontrolul din luna august, au fost verificate măsurile dispuse la controlul anterior și s-a constatat că au fost remediate parțial. Au fost efectuate unele lucrări de reparații și igienizare și s-au elaborat proceduri privind sterilizarea, curățenia și dezinfecția în unitatea sanitară.
Totodată, în urma controlului din august-septembrie au fost dispuse alte 26 de măsuri privind conformarea unității sanitare la legislația în vigoare.
A fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 60.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi revizuire a instalaţiilor şi echipamentelor, precum şi a lucrărilor de recondiţionare şi reparare a clădirilor unităţilor sanitare, neasigurarea la nivelul unităţilor sanitare a spaţiilor şi condiţiilor pentru depozitarea produselor, ustensilelor, instrumentarului, lenjeriei, echipamentului de protecţie, materialelor sanitare, medicamentelor, reactivilor aflaţi în stoc și neasigurarea dotărilor minime obligatorii în secţii şi departamente ale unităţii sanitare.

Spitalul este în subordinea Consiliului Județean Neamț, care trebuie să ia măsuri pentru imbunătățirea managementului Spitalului Județean Piatra Neamț.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*