Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, reținut pentru luare de mită

Instanță. FOTO Pixabay.com

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, a lui Singh Bhupinder, în calitate de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.Totodată, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de suspectul D.I., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

„La data de 04 mai 2025, suspectul Singh Bhupinder, în calitate de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, ar fi acceptat promisiunea, direct și pentru sine, de la suspectul D.I., administrator al unei societăți comerciale, de a primi suma de 250.000 de lei, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, și anume atribuirea preferențială, prin achiziție directă, a unui contract de achiziție publică cu societatea menționată anterior constând în lucrări de reparații la etajul șase al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, în valoare de 900.400 lei, fără TVA.

Suspectului Singh Bhupinder i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală” – DNA.

În cursul zilei de 18 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza județului Caraș-Severin, dintre care una la sediul unei instituții publice, iar restul la domiciliile unor persoane fizice sau societăți comerciale.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor menționate anterior, organele de anchetă au găsit la domiciliul lui Singh Bhupinder următoarele sume de bani care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: 28.890 euro, 96.200 euro, 2.541 dolari, 340 lire, 500 franci și 5.000 forinți.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*