Linii de gardă continuă în specialitățile Radiologie și Medicină de laborator la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj Napoca

Spitalul de Boli Infecțioase Cluj. FOTO CJ Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru suplimentarea liniilor de gardă aprobate cu câte o linie de gardă continuă în specialitățile Radiologie și Imagistică Medicală, respectiv Medicină de laborator.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă veste bună atât pentru echipa medicală cât, mai ales, pentru cetățenii care au nevoie de serviciile furnizate de Spitalul nostru de Boli Infecțioase. Scopul acestor măsuri este acela de a asigura o și mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul unității medicale, precum și examinarea și tratarea optimă a pacienților.”

Cele două linii de gardă continuă sunt necesare în contextul în care spitalul a obținut deja avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea unui Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate, accesul permanent la examinările realizate în cele două laboratoare din cadrul unității sanitare fiind necesar atât pentru persoanele internate, cât și pentru cele preluate în serviciul de urgență.

Asigurarea unui acces continuu la investigațiile imagistice și de laborator, prin servicii proprii, va crește promptitudinea diagnosticului și, implicit, inițierea tratamentului specific. În acest fel, va spori calitatea și eficiența actului medical și se va îmbunătăți prognosticul pacienților.

Liniile de gardă vor deveni funcționale odată cu începerea activității în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe de Specialitate și vor fi susținute financiar din bugetul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Acestea urmează să fie deservite de 12 medici primari și specialiști în specialitatea Radiologie și Imagistică Medicală, respectiv 12 medici primari și specialiști în specialitatea Medicină de laborator.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*