Hope and Homes for Children și Kaufland Romania au finalizat construcția a două noi clădiri destinate copiilor și tinerilor vulnerabili din zona Moldovei

Centrul de Tranzit Botoșani. FOTO Hope and Homes for Children

Săptămâna aceasta, Hope and Homes for Children și Kaufland România au inaugurat atât cea de-a treia casă de tip familial construită în județul Neamț de Fundație, cât și primul Centru de Tranzit, Asistență și Consiliere din județul Botoșani. Construcțiile au fost ridicate cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, respectiv Consiliul Județean Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

Cei 12 copii care se vor muta în casa de tip familial „Veronica” au vârste cuprinse între 11 și 17 ani și provin din Centrul de Plasament „Ion Creangă” din Piatra Neamț. Noua casă îi așteaptă cu un living foarte spațios la parter, bucătărie, spălătorie și terasă, iar la etaj patru dormitoare și două bai. Casa „Veronica” este cea de-a treia casă de tip familial ridicată cu susținerea Kaufland România în județul Neamț, valoarea totală a investițiilor Kaufland România pentru copiii vulnerabili din județ ridicându-se la 620.000 de euro.

Primele două case construite au susținut închiderea centrului de plasament „Elena Doamna”, în timp ce această a treia casă vine să contribuie la închiderea centrului de plasament „Ion Creangă” din Piatra Neamț. Hope and Homes for Children a început procesul de dezinstituționalizare (închidere a orfelinatelor) în județul Neamț în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Consiliul Județean Neamț în anul 2014, în baza unui protocol de colaborare în vederea reformării fundamentale a sistemului de protecție a copilului din județ. În 2016, a fost demarat procesul de închidere a Centrului de Plasament „Elena Doamna” în care trăiau 108 de copii.

A fost necesară identificarea de soluții alternative de locuire – printre care și cele 2 case de tip familial ridicate cu susținerea Kaufland România: casa Felicia din Piatra Neamț (în 2019) și casa Ștefan din Săvinești (în 2021). „Toate casele de tip familial construite de Hope and Homes for Children le oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Într-o astfel de casă trăiesc maximum 12 copii care se bucură de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă”, declară Robert Ion, Director de Fundraising și Comunicare Hope and Homes for Children România.

„Mulțumim finanțatorului nostru, Kaufland România, pentru că le asigură acestor copii o existență cât mai apropiată de normalitate, iar partenerilor de la Consiliul Județean Neamț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț pentru toată susținerea de care am beneficiat în cadrul procesului de dezinstituționalizare în județ ”, mai adaugă Robert Ion.

„Asistența și protecția socială reprezintă un domeniu pe cât de sensibil, pe atât de important pentru administrația județeană, având în vedere că beneficiarii sunt oameni care au nevoie de sprijinul nostru, al celor cu putere de decizie și cu responsabilități prin funcțiile pe care le deținem. Sunt foarte mulțumit că datorită implicării partenerului nostru Hope and Homes for Children România și Primăriei orașului Târgu-Neamț, s-a mai construit o casă de tip familial la noi în județ. Prin acest proiect, copiii care vor fi mutați în noul spațiu se vor bucura de cele mai bune condiții de trai și sper să simtă cât mai puțin posibil lipsa familiei. În județul Neamț, dezinstituționalizarea copiilor, prin mutarea lor din centrele de plasament de tip vechi în astfel de case de tip familial va continua prin construirea altor locuințe calde și primitoare, ce vor oferi beneficiarilor condiții să se dezvolte armonios. În calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, instituție care asigură finanțarea sistemului de asistență și protecție socială din județ, le mulțumesc celor care au făcut posibil acest vis, inițiatorului acestui proiect de suflet – Hope and Homes for Children România, sponsorilor, precum și profesioniștilor din domeniul asistenței sociale, care zi de zi sunt în slujba acestor copii“, afirmă Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

215.000 euro investiți de Kaufland în construcția primului Centru de Tranzit, Asistență și Consiliere din județul Botoșani În Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere construit în Botoșani se vor muta tinerii care părăsesc sistemul de protecție. Ei vor beneficia aici de cazare pe o perioadă cuprinsă între 6 și 24 de luni, precum și de sprijin din partea unui asistent social, psiholog și asistent medical, pentru a păși în noua viață cât mai pregătiți. Suma investită de Kaufland România în construcția centrului se ridică la 215.000 euro, acest centru de tranzit fiind cel de-al doilea construit cu susținerea Kaufland România, primul fiind inaugurat în 2016, în Baia Mare.

„Cu mare bucurie inaugurăm două noi clădiri destinate copiilor și tinerilor vulnerabili din zona Moldovei și reconfirmăm astfel angajamentul pe care noi, la Kaufland România, ni-l asumăm față de comunitatea locală. Parteneriatul strategic cu Hope and Homes for Children nu este despre cât costă o casă, e despre Iulia, Marius, George și toți ceilalți copii și tineri care cresc mari în casele familiale sau centrele de tranzit construite împreună în ultimii 6 ani. Investiția cea mai importantă este în viitorul lor, iar faptul că putem contribui la fundația vieții lor este cea mai mare împlinire pentru noi”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Construcția centrului din Botoșani a demarat în toamna anului 2020, pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Inserția socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul este o componentă esențială a reformei sistemului de protecție a copilului din România, iar inițiativa Hope and Homes for Children de a construi centre de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului a pornit de la nevoia de sprijin înregistrată în rândul acestora.

Cu o capacitate de 8 locuri în garsoniere individuale, Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere din județul Botoșani rezolvă astfel problema critică a locuirii, dar și a educației și asistării tinerilor vulnerabili, pentru ca aceștia să poată începe o viață independentă și să aibă acces pe piața muncii, pe raza județului.

„Mulțumim atât Fundației ”Hope and Homes For Children” România, partenerul nostru de peste 15 ani în proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale în județul Botoșani, cât și Companiei Kaufland România, pentru suportul financiar acordat în construirea primului serviciu specializat destinat tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului. Anual, aproximativ 95 de tineri din evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, solicită revocarea măsurii de protecție din sistemul rezidențial, respectiv sistemul de tip familial și sunt integrați în comunitate. Serviciile de cazare, suport vocațional, acompaniere și de orientare în scopul identificării unui loc de muncă, a unei locuințe – oferite de către Centrul de Tranzit vor face mai accesibilă tranziția către comunitate, către inserția socio – profesională, către viața de adult independent”, afirmă Doina Nacu – Manole, Director executiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

În total, în 24 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut aproape 38.000 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie. Fundația susține, de asemenea, procesul de dezinstituționalizare, prin închiderea centrelor de tip vechi și identificarea de soluții alternative de locuire pentru copiii care sunt scoși de acolo. Din 1998 și până la finalul anului 2021, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 63 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate). Prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 116 case familiale, cu peste 6.700 de copii scoși din orfelinate și aproximativ 1800 reintegrați în familia naturală sau extinsă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*