Conferința Europeană pentru Managementul Sănătății va avea loc la București

Alexandru Rafila. FOTO Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, a anunțat în cadrul conferinței “Modele de bună practică în administrarea spitalelor – Rolul autorităților locale” de la Bistrița Năsăud că, cea de-a 29-a ediție a Conferinței Europene pentru Managementul Sănătății va avea loc pentru prima dată într-o țară est-europeană. Conferința este organizată de Asociația Europeană pentru Managementul Sănătății (EHMA) în parteneriat cu Ministerul Sănătății din România şi Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate şi va avea loc în perioada 5-7 iunie 2024, la Bucureşti.

Conferința Europeană pentru Managementul Sănătății are o tradiție de realizare a unei punți între cercetare și practică în domeniul managementului sănătății. Instituții, cercetători și profesioniști de renume mondial se vor reuni la București în 2024 pentru a face schimb de idei și modele de bună practică şi pentru a prezenta rezultatele cercetărilor realizate din domeniul managementului sănătății.

“Sunt onorat că România a fost aleasă ca următoarea țară gazdă a Conferinței EHMA. Am adoptat mai multe măsuri în ultimul an pentru a dezvolta managementul sănătății din țara noastră şi pentru a oferi noi oportunități educaționale profesioniștilor din domeniu. Conferința Europeană pentru Managementul Sănătății ne va permite să dezbatem modele de bună practică alături de restul colegilor noștri europeni.” a declarat Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

“Conferința EHMA pune accentul pe practici inovatoare și oferă un spațiu unic pentru a face schimb de cunoștințe privind modalitățile de conducere, gestionare și organizare a serviciilor de sănătate și de conducere a sistemelor de sănătate în vremuri de transformare constantă.” – Prof. Sandra C. Buttigieg, președintele Asociației Europene pentru Managementul Sănătății.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*