CJ Cluj: Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților din spitalele clujene continuă în ritm susținut

FOTO CJ Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu responsabilii de proiect din cadrul instituției, o evaluare a stadiului lucrărilor derulate în procesul de creștere a siguranței pacienților internați în Spitalul de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase, unități sanitare subordonate forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Lucrurile avansează bine și se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește această investiție prin intermediul căreia vom contribui, în plus, la protejarea vieții și a sănătății pacienților. Vom monitoriza, în continuare, ritmul de derulare a operațiunilor astfel încât acestea să respecte graficul stabilit iar beneficiile să fie resimțite cât mai curând.”

În valoare de 33.573.342,14 lei, proiectul european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Stadiul fizic al lucrărilor efectuate la Spitalul Clinic de Recuperare este de 80%, majoritatea operațiunilor vizând corpul A. Principalele lucrări au constat în realizarea unor noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică la nivelul parterului și al etajelor 1-8. De asemenea, au fost instalate centralele de tratare a aerului, un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la etajele 1-8, precum și un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la parter și etajele 1-8, dar și în corpurile B-I.

Totodată, zona ATI de la etajul 8 dispune de o nouă instalație de ventilare și tratare a aerului, iar pentru etajele 1, 2, 7 și 8 a fost creată o instalație nouă de fluide medicale.

În ceea ce privește lucrările derulate la Spitalul de Boli Infecțioase, acestea înregistrează un progres de 74%. Unele dintre cele mai importante operațiuni au constat în refacerea tavanelor false și montarea instalației de ventilare și tratare a aerului la etajele 1-3 ale corpului A1, precum și la parterul și etajele 1-3 ale corpului A2. De asemenea, pentru cele două corpuri au fost instalate centralele de tratare a aerului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*