Sanatoriul din Techirghiol primește finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Lucrările de reabilitare și extindere depășesc 78 milioane lei

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. FOTO Facebook
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. FOTO Facebook

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, fonduri suplimentare pentru reabilitarea, extinderea și dotarea cu echipamente medicale a Secției de recuperare neuropsihomotorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.

Conform actului normativ, 8 corpuri de clădiri vor fi reabilitate, reconfigurate și extinse, 4 corpuri vor fi restaurate și aduse la forma inițială, iar un corp va fi demolat întrucât prezintă pericol atât pentru personalul secției, cât și pentru trecători și constructori.

Proiectul prevede și amenajarea unui spațiu exterior de recreere și joacă pentru copiii în cărucior rulant, cu echipamente special concepute, care să ofere acces și siguranță acestor copii, însoțiți de un adult.

De asemenea, se va extinde sistemul de apelare a personalului pentru toate spațiile de internare a copiilor cu dizabilități și dotarea tuturor spațiilor cu un sistem de sonorizare și de apelare vocală pentru evacuare.

Secția va beneficia și de dotări medicale de fizioterapie pentru copiii cu deficiențe neuropsihomotorii, în vederea diversificării mijloacelor de tratament.

Obiectivul, în valoare totală de 78.339.000 lei, va fi realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*