Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face un apel către persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 28 mai, între orele 8.30 – 13.00.
“Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din judet și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Pacienți cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament”, a anunțat Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Cta dispune de toate materialele necesare activității medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri, dar fără contribuția donatorilor, aceste eforturi nu își ating obiectivul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Cluj susține, și în acest an, demersurile prin intermediul cărora se marchează, în data de 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Astfel, în semn de solidaritate cu toți donatorii de sânge, […]
Laboratorul medical al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost mutat într-o nouă locație, în cadrul Policlinicii, împreună cu laboratorul de microbiologie dezvoltat, a cărui dotare a fost realizată printr-un proiect finanțat de Uniunea […]
Medicii din România se află sub o presiune tot mai mare. În timp ce noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sistemul medical, iar organizațiile profesionale cer o reevaluare a veniturilor din sănătate, o altă […]
Be the first to comment