Administrația Prezidențială se alătură și în acest an campaniei de conștientizare a provocărilor cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist și familiile acestora.
Astfel, pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, în această seară, începând cu ora 20:00.
Administrația Prezidențială salută eforturile societății civile de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism și susține promovarea unor politici inclusive, care să permită celor afectați să își atingă potențialul maxim.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
MedLife a prezentat primele observații din studiul desfășurat pe Via Transilvanica, un proiect care urmărește modul în care o provocare fizică asumată voluntar poate influența starea de bine, capacitatea de adaptare și reziliența participanților. Studiul […]
Primele luni și primii ani din viața unui copil vin cu multe momente frumoase, dar și cu numeroase întrebări. Mănâncă suficient? Se dezvoltă normal? Este o răceală obișnuită sau ar trebui consultat medicul? Când este […]
Tumori de numai câțiva milimetri ar putea fi tratate prin stereotaxie cu o precizie mai mare în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp din Timișoara. Pentru a face posibil acest lucru, ediția din 2026 a Crosului […]
Be the first to comment