Ziua Mondială a Rinichiului. Legătura dintre inimă și rinichi

Spitalul CF Timișoara. FOTO Spitalul CF Timișoara

Inima pompează sângele în întregul organism, iar rinichii filtrează acest sânge, eliminând toxinele și menținând echilibrul lichidelor și al sărurilor din corp. Inima depinde de rinichi pentru reglarea volumului de lichide și a tensiunii arteriale, iar rinichii depind de inimă pentru a primi un flux sanguin suficient, care să permită filtrarea corectă a sângelui.

În preambulul zilei de 12 martie, când marcăm Ziua Mondială a Rinichiului, atragem atenția asupra legăturii strânse dintre rinichi și inimă, două organe care funcționează într-un echilibru permanent și care se influențează reciproc.

Dezechilibrul dintre cele două organe poate duce la apariția așa-numitului sindrom cardio-renal, în care bolile cardiace și cele renale se influențează reciproc. O boală cardiacă are efect asupra rinichilor, în timp ce o boală renală influențează cordul.

„Există mai multe tipuri ale acestui sindrom. Vorbim, de exemplu, despre tipul cardio-renal acut, atunci când insuficiența cardiacă acută, infarctul miocardic sau șocul cardiogen pot determina afectarea rapidă a funcției renale.

Al doilea tip este sindromul cardio-renal cronic, atunci când bolile cardiace cronice pot conduce progresiv la apariția bolii renale cronice. De partea cealaltă, avem sindromul reno-cardiac acut, atunci când insuficiența renală poate declanșa aritmii sau insuficiență cardiacă, sau sindromul reno-cardiac cronic, atunci când boala renală cronică crește riscul afecțiunilor cardiovasculare. Ultimul tip este cel sistemic, atunci când diverse afecțiuni, printre care se numără sepsisul sau diabetul zaharat, afectează ambele organe”, spune S.L. dr. Vladiana Turi, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic CF Timișoara.

Evaluarea corectă a funcției renale presupune o serie de analize și investigații medicale: creatinina serică, rata filtrării glomerulare, ureea, electroliții (sodiu, potasiu, calciu, fosfor), sumarul de urină, proteinuria, raportul albumină-creatinină urinară, urocultura. Acestea sunt completate de investigații imagistice, precum CT sau RMN și ecografie renală.

„În cazul acestor bolnavi, tratamentul trebuie stabilit individual, în funcție de afecțiunile asociate. Pentru a proteja atât inima, cât și rinichii, pacienții ar trebui să își verifice periodic tensiunea arterială, să reducă consumul de sare, să își monitorizeze glicemia, să aibă o activitate fizică regulată și să mențină o greutate corporală sănătoasă. De asemenea, este important să își facă anual analize medicale și, mai ales, să evite automedicația, în special administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene”, spune S.L. dr. Vladiana Turi, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic CF Timișoara.

În cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara funcționează un cabinet de cardiologie și un cabinet de urologie. Consulturile sunt gratuite în baza trimiterii de la medicul de familie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*