Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, prin Facultatea de Asistență Medicală, în parteneriat cu Fundația Medicina, Asociația Oreliștilor Olteni, Colegiul Medicilor Dolj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – Filiala Dolj și Societatea Studenților Facultății de Asistență Medicală Craiova, organizează, în perioada 7-9 noiembrie 2025, prima ediție a conferinței MedCare 360.
Conferința se va desfășura la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în sălile din corpul Extensie (str. Petru Rareș, nr. 2) și vor reuni medici, asistenți medicali, studenți, specialiști și lideri ai organizațiilor profesionale din domeniul sănătății.
O platformă interdisciplinară pentru educație, cercetare și practică clinică
În virtutea principiului „360° de perspective asupra actului medical”, conferința MedCare 360 propune o abordare amplă, interdisciplinară, asupra provocărilor actuale din practica medicală și nursing, aducând împreună peste 150 de lectori din toate specialitățile.
Programul științific include sesiuni tematice dedicate imagisticii și medicinei interne, urologiei și nefrologiei, pediatriei și chirurgiei pediatrice, bolilor infecțioase și dermatologiei, obstetricii-ginecologiei și neonatologiei, neurologiei și psihiatriei, chirurgiei, ATI, ortopediei și reabilitării medicale, dar și cardiologiei, pneumologiei, endocrinologiei, nutriției și medicinei de familie.
MedCare 360 aduce în prim-plan colaborarea dintre sistemul medical public și cel privat, oferind un cadru de reflecție asupra provocărilor juridice, etice și organizaționale din practica actuală. Totodată, se pune accent pe rolul formării continue și al implicării tinerilor profesioniști în cercetare și inovație medicală.

Be the first to comment