
La fiecare 5 ore, în România, o femeie diagnosticată cu cancerul de col uterin pierde lupta cu boala, țara noastră având cea mai mare rată de deces din această cauză în Uniunea Europeană, avertizează asociația Rotary Club București Nord, care derulează un program de educare privind infecția cu HPV și necesitatea vaccinării în școlile, liceele și universitățile din țară. Totodată, sunt din ce în ce mai afectați și bărbații – crește numărul de cazuri de infecție cu HPV și în rândul persoanelor de gen masculin, inclusiv la tineri de 20-30 de ani.
În ciuda faptului că este un tip de cancer care poate fi prevenit cu succes și care poate fi eradicat prin vaccinare în masă, România continuă să înregistreze una dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa. Vaccinul anti-HPV este complet gratuit pentru tineri, fete și băieți, până la 26 de ani, respectiv 50% compensat pentru femeile până în 45 ani.
6 din 10 românce diagnosticate cu cancer mor anual
Cancerul de col uterin, cauzat aproape exclusiv de infecția cu virusul HPV (Human Papilloma Virus), este tratabil dacă este depistat la timp. Cu toate acestea, în România, peste 3.300 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin, din care aproape 60% pierd lupta cu boala. Lipsa screeningului regulat, reticența față de vaccinare și accesul deficitar la servicii medicale duc la depistarea tardivă a cancerului, în stadii avansate.
,,Statisticile sunt alarmante: aproape 2.000 de femei mor anual în România din cauza cancerului de col uterin. Acest lucru înseamnă peste 5 decese în fiecare zi sau, altfel spus, — o femeie diagnosticată cu HPV își pierde viața la fiecare 4-5 ore, într-un ritm tragic și constant, care trece adesea neobservat de societate.
HPV este un virus tăcut, dar periculos. Cel mai des nu există simptome. Infecția cu HPV este extrem de frecventă, fiind transmisă prin contact sexual, chiar și protejat. În absența vaccinării, 80% dintre adulți vor contracta cel puțin o tulpină HPV. De cele mai multe ori, organismul elimină virusul în mod natural. Dar atunci când persistă, anumite tulpini pot duce la apariția cancerului. Susținem cu fermitate importanța vaccinării anti-HPV, atât în rândul adolescenților, cât și al adulților tineri. Este o formă de prevenție simplă, sigură și extrem de eficientă, care poate salva vieți. Prin campaniile noastre, ne propunem să facem cunoscut acest mesaj vital și să încurajăm familiile să discute deschis despre sănătate și prevenție. Vaccinarea nu este doar un gest de grijă față de sine, ci și un act de responsabilitate față de întreaga comunitate”, explică Dr. Iman Mologani, membru al asociației Rotary Club București Nord.
Femeile adulte, între 18 și 45 de ani, reprezintă categoria de vârstă aflată la risc pentru a dezvolta leziuni maligne ale zonei genitale, tot mai frecvent diagnosticate în ultimii ani la femei din ce în ce mai tinere.
În lipsa vaccinării, acum gratuită până la vârsta de 26 de ani, peste 5,7 milioane de femei din România sunt expuse riscului de a dezvolta cancer de col uterin din cauza ratelor scăzute de vaccinare anti-HPV, conform calculelor Rotary Club București Nord, raportat la numărul de persoane de gen feminin între 11 și 65 de ani. Însă virusul este tot mai prezent și la bărbați.
Bărbații, tot mai afectați de HPV
Rotary Club București Nord reamintește că infecția cu HPV nu afectează doar femeile. Și bărbații pot fi purtători sau pot dezvolta complicații grave, precum leziuni precanceroase, cancere genitale sau orofaringiene.
Conform unui studiu publicat în The Lancet Global Health, citat de Organizația Mondială a Sănătății, 1 din 3 bărbați cu vârsta peste 15 ani la nivel mondial este infectat cu cel puțin un tip de HPV genital, iar 1 din 5 este infectat cu una sau mai multe tulpini de HPV cu risc oncogenic ridicat.
Cum multe persoane își încep viața sexuală de la debutul adolescenței, riscul de infectare cu virusul HPV și de dezvoltare a cancerului cervical (de col uterin) sau a leziunilor pre-maligne determinate de acesta este în creștere.
„Studiile recente confirmă o creștere semnificativă a infecțiilor cu HPV în rândul populației masculine, în special în cazul celor care își încep viața sexuală încă din adolescență. Este esențial de înțeles că virusul se transmite ușor – nu doar prin contact sexual propriu-zis, ci și prin simpla atingere a pielii în zonele genitale, ceea ce face prevenția și mai importantă. Din nefericire, rata de vaccinare este foarte mică la băieți, doar 12.000 de băieți cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani au fost vaccinați cel puțin cu o doză, conform datelor de anul trecut.
HPV este responsabil nu doar de leziuni maligne sau pre-maligne, ci și de apariția unor leziuni benigne inestetice și supărătoare, precum condiloamele genitale. Vaccinarea anti-HPV este o formă de protecție eficientă și necesară pentru băieți, nu doar pentru fete. Prin includerea băieților în programele de imunizare, reducem nu doar riscurile individuale, ci și transmiterea comunitară a virusului. Prin programul nostru de informare și educare atât în mediul online, cât și în școli, licee și universități, susținem aceste demersuri și încurajăm părinții din România să conștientizeze riscurile la care sunt expuși copiii lor, iar adulții să conștientizeze că HPV este o amenințare serioasă pentru viața lor”, explică Dr. Iman Mologani, membru al asociației Rotary Club București Nord.
Virusul HPV poate provoca multiple tipuri de cancer, cel mai frecvent, în 99% din cazuri, fiind responsabil pentru cel de col uterin. Iar prevenția prin vaccinare este cea mai eficientă metodă.
Tipuri de cancere și cauzele lor
Cancerul cervical (de col uterin) este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer la femei, după cancerul mamar, cancerul colorectal, cancerul pulmonar, fiind afectate peste 3.300 de femei din România anual. Dintre acestea, mai mult de jumătate își pierd viața.
România are una dintre mai mici rate de vaccinare împotriva virusului HPV (Human Papilloma Virus) din Europa, fiind pe primul loc în UE în ce privește mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin.
Programul de vaccinare anti-HPV complet gratuit al României se adresează persoanelor de gen feminin și masculin între 11 și 26 de ani. Pentru persoanele de sex feminin între 27 și 45 de ani, schema de vaccinare este compensată 50%.
Cele 3 doze din schema de vaccinare anti-HPV asigură protecție împotriva contractării a 9 din cele mai frecvente și periculoase tulpini ale acestui virus.
OMS vrea ca toate țările să elimine cancerul cervical până în 2030
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face apel către toate țările să se unească în lupta pentru eliminarea cancerului cervical. În acest scop, toate țările de pe glob trebuie să atingă și să mențină o rată sub 4 cazuri la 100.000 de femei. Acest obiectiv poate fi obținut prin atingerea următoarelor ținte: vaccinare – 90% dintre fetele până la 15 ani să fie vaccinate cu toate dozele necesare, screening – 70% dintre femei să efectueze screeningul necesar diagnosticării, folosindu-se teste de înaltă sensibilitate (frotiu Papanicolau) și tratament – 90% dintre femeile cu formațiuni pre-canceroase și 90% dintre femeile cu cancer invaziv să beneficieze de tratament.
Be the first to comment