Workshop de ureteroscopie flexibilă și chirurgie intrarenală retrogradă, găzduit de Spitalul MedLife Humanitas

FOTO MedLife

Spitalul MedLife Humanitas a găzduit, în perioada 15-16 iunie, un nou workshop de ureteroscopie flexibilă și chirurgie intrarenală retrogradă, organizat de Asociația de Chirurgie Endoscopică și Reconstructivă în Urologie (ACERU), sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și creditat cu 12 puncte EMC.

Workshop-ul a fost susținut de Dr. Marcel Rad și Conf. Dr. Florin Elec, medici primari urologi la MedLife, și colaboratorii Dr. Marin Visternicean, Dr. Dan Alin Pop și Dr. Nicu Bogdan.

La workshop-ul de ureteroscopie flexibilă au participat 16 medici urologi din peste zece orașe din țară, care au avut ocazia să învețe și să exerseze, pe trainere, simulatoare și modele de rinichi special pregătiți în acest scop, tehnici moderne în tratamentul minim invaziv al litiazei renale, utilizând echipamente de ultimă generație, unele dintre ele disponibile la momentul actual doar în Spitalul MedLife Humanitas. Numărul de locuri a fost limitat, astfel încât toți participanții să poată să asiste în blocul operator la intervențiile chirurgicale demonstrative.

Cea de-a doua parte a workshop-ului s-a desfășurat chiar în blocul operator al Spitalului MedLife Humanitas și a fost axată pe rezolvarea chirurgicală prin ureteroscopie flexibilă a mai multor cazuri cu diferite grade de dificultate, cu participarea cursanților în blocul operator. În acest sens, în desfășurarea acestei manifestări am avut suportul mai multor producători de astfel de accesorii, care ne-au pus la dispoziție ultimele tipuri de ureteroscoape.

„Misiunea acestui workshop este de a oferi medicilor din alte centre din țară șansa de a învăța și de a se familiariza cu această tehnică chirurgicală modernă, care prezintă avantaje notabile atât din perspectivă chirurgicală, cât și din perspectiva recuperării pacientului. Ne bucurăm să vedem dorința acestora de a iniția această procedură și în clinicile din care provin. Totodată – în premieră pentru o astfel de activitate de training – au putut fi testate tehnologii laser de ultimă generație, care nu au mai fost folosite până acum în România, având disponibile toate cele trei tipuri de lasere utilizate în tratamentul litiazei renale și al patologiei căilor urinare superioare, Cyber Holmium 100W Quanta, MultiPulse Holmium 35W Jena, Fiber dust Thulium Quanta  și  Thulio Yag 100W”, a declarat Dr. Marcel Rad, medic primar urolog în cadrul Spitalului MedLife Humanitas din Cluj.

Acesta este cel de-al doilea workshop de ureteroscopie flexibilă și chirurgie intrarenală retrogradă susținut de Spitalul MedLife Humanitas, primul fiind organizat în luna decembrie a anului trecut. Pe viitor, echipa de medici urologi își propune organizarea mai multor ateliere de lucru care să acopere zonele de urologie, reconstrucție a uretrei, disfuncție erectilă, protezare peniană, zona de laparoscopie, ajutând astfel cât mai mulți medici urologi din țară să deprindă tehnici chirurgicale noi.

Spitalul Humanitas din Cluj, parte din Grupul MedLife, este recunoscut la nivel național pentru echipele specializate de medici, a căror expertiză este completată de echipamentele medicale ultramoderne. De altfel, în ultima perioadă MedLife Humanitas a beneficiat de o atenție specială a furnizorilor de echipamente medicale pentru testarea de noi tehnologii în vederea implementării în cadrul spitalului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*