Un antreprenor din Timișoara vinde din Germania medicamente homeopate și antroposofice de 2 milioane de euro în România

FOTO 2Value

România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva timpului de așteptare al pacienților pentru a avea acces la medicamente de ultimă generație. Potrivit EFPIA Patients W.A.I.T. 2021 Survey, timpul de așteptare a crescut anul trecut în România la circa 900 de zile, față de 883 de zile în 2020. Timpul de așteptare în Germania este de 133 de zile, în Italia de 429 de zile, iar în Bulgaria de 764 de zile. Ciprian Militaru, un antreprenor român din Timișoara, a dezvoltat, în Germania, o farmacie online care comercializează circa 200.000 de medicamente homeopate și  antroposofice (extrase, în general, din plante și minerale), care nu există pe piața românească. Compania are un centru pentru clienți la Timișoara și derulează vânzări online către pacienți din România care nu au acces la zeci de mii de produse medicale din cauza restricțiilor legislative.

„Chiar dacă farmacia noastră este înregistrată pe domeniul .ro, suntem o farmacie 100% germane și funcționăm după legislația și regulile germane. Asta ne oferă un avantaj enorm. Practic, nu concurăm cu nicio farmacie din România, deoarece vindem produse care nu vor ajunge să fie aprobate niciodată pe piața din România, pentru că ar fi nerentabil”, spune Ciprian Militaru, co-fondator EUmed.ro.

EFPIA Patients W.A.I.T. 2021 Survey relevă că din 160 de medicamente noi aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului între 2017 și 2020, în România au fost aprobate pe lista celor de compensate și gratuite doar 38 de produse, până la 1 ianuarie 2022. În aceeași perioadă, Germania a introdus la compensare 147 de medicamente, Italia – 127, Slovenia –78, Ungaria – 65, iar Bulgaria – 49, iar. Astfel, rata de disponibilitate a medicamentelor de ultimă generație pentru pacienții români, în sistem de compensare, este de doar 24%.

“Din păcate, medicamentele antroposofice nu se găsesc nici astăzi în România. Sunt aproape necunoscute. În plus, în România, lista medicamentelor aprobate pentru punerea pe piață este de doar câteva mii de produse, însă noi avem la dispoziție o listă de peste 800.000 de SKU. Iar lista este în continuă creștere. Avem în permanență disponibile pe piață aproximativ 200.000 de produse farmaceutice”, adaugă Ciprian Militaru.

Germania este cea mai mare piață din Europa pentru medicamente pe bază de plante și a doua ca mărime pentru medicamente homeopatice și antroposofice. Potrivit datelor IMS Health, comerțul cu medicamente pe bază de plante generează, numai în Germania, afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de euro, în timp ce medicamentele homeopatice și antroposofice produc venituri de 597 milioane de euro.
Farmacia a fost deschisă în urmă cu 12 ani, iar după primii șapte ani a depășit pragul de un milion de euro. Anul trecut, veniturile farmaciei au fost de 4,6 milioane de euro, din care două milioane de euro au fost generate de vânzările online. Pentru acest an, compania estimează venituri de 1,2 – 1,3 milioane de euro exclusiv pe piața din România, nivel apropiat de valoarea de 1,5 milioane de euro atinsă în 2021

„În 2022, pentru prima dată după zece ani, avem o contracție a vânzărilor, cauzată de o serie de probleme tehnice independente de noi avute la sfârșitul anului trecut și în primele luni din anul curent. Practic, serviciul de plăți cu cardul a fost blocat pentru o perioadă de patru luni, pentru toate farmaciile online din Germania”afirmă Ciprian Militaru.

În Germania, coșul mediu de medicamente se situează între 110 și 125 de euro, iar în România ajunge la aproximativ 60 de euro. O altă deosebire între cele două piețe este recurența clienților, care în România este extrem de redusă. În Germania, însă, clienții revin de mai multe ori pentru noi comenzi. Astfel, compania a adoptat în România un model diferit de afaceri față de cel practicat în Germania, respectiv “long tail”, care presupune vânzarea mai multor produse diferite în cantități mici. Farmacia deschisă de Ciprian Militaru, EUmed.ro, comercializează în România, în general, medicamente care nu se găsesc pe piață, fie pentru că nu au fost aprobate pentru comercializare, fie au fost retrase, fie există goluri de aprovizionare.
Lipsa cronică de medicamente din România tinde să se acutizeze tot mai mult în ultimii ani, iar cel mai mult au de suferit pacienții. Această penurie de medicamente îi determină pe pacienți să caute alternative pe marketplace-uri, deși un astfel de comerț este ilegal în lipsa unor autorizații acordate de Agenția Națională a Medicamentului (ANM). Această situație încurajează specula și comerțul cu produse de calitate îndoielnică și, astfel, periculoase pentru pacienți.

„Această criză de medicamente a deschis ușa speculanților și mulți români ajung să și le procure de pe site-uri obscure sau, mai nou, și de pe diferite marketplace-uri sau chiar pagini de social media din România, unde astfel de speculanți mascați sub diverse companii nu au niciun fel de autorizație pentru a comercializa medicamente online. De altfel, vanzarea de medicamente sau produse farmaceutice pe marketplace-uri este complet ilegală în România. Ca să vinzi medicamente online e nevoie de o autorizare specială de la Agenția Națională a Medicamentului. Se pare însă că nici autoritățile și nici proprietarii acestor marketplace-uri nu sunt prea interesați de acest fenomen. Marketplace-urile au evident de câștigat din acest comerț, și nu fac nimic pentru a stopa fenomenul, însă autoritățile ar trebui să se autosesizeze în legătură cu ce medicamente se comercializează online”spune Ciprian Militaru.

EUmed.ro este o farmacie înființată în 2010 de antreprenorul român Ciprian Militaru, în orașul Emmerich din Germania. În 2021, compania și-a mutat sediul în Stuttgart și comercializează atât medicamente clasice, cât și produse homeopate și antroposofice și avut venituri de 4,6 milioane de euro în 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*