Testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV în 3 localităţi din judeţul Alba

FOTO Spitalul Județean Mureș

Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în data de 26 iulie 2023, la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV, în judeţul Alba, în localităţile Şona, Cergău şi Sâncel.

Programul caravanei de screening în data de 26 iulie este următorul:

Şona – 26.07.2023 – intervalul orar 09.00-10.30 (Căminul Cultural);

Cergău – 26.07.2023 – intervalul orar 11.00-14.30 (Căminul Cultural);

Sâncel – 26.07.2023 – intervalul orar 15.00-17.00 (Primărie);

Screeningul cancerului de col uterin este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei.

Cancerul de col uterin este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!

În cadrul programului de screening, femeilor le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV, la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*