Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp

Centrul de Oncologie OncoHelp. FOTO Cornel Putan

Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp.

Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot duce la reducerea inflamației și controlul bolii. Medicația este atent selectată, adaptată fiecărui pacient în parte, iar monitorizarea este strictă, de la primele administrări până la finalul protocolului de studiu.

Studiile se adresează îndeosebi pacienților care nu răspund la terapiile convenționale. Pentru mulți dintre ei, includerea într-un astfel de program poate însemna nu doar controlul simptomelor, ci și posibilitatea ca afecțiunea să intre în remisie.

În plus, pot fi incluși și pacienți neasigurati, fără bariere financiare, iar pe durata studiului toate analizele, consulturile și procedurile medicale, inclusiv colonoscopiile, sunt oferite gratuit în cadrul Compartimentului de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

„Participarea este voluntară, iar pacienții au dreptul să renunțe oricând, fără consecințe asupra îngrijirii medicale ulterioare. Pentru cei care vin de la distanță, se decontează transportul și poate fi asigurată cazarea pe toată perioada desfășurării studiului, astfel încât accesul la tratament și evaluări să fie posibil tuturor. Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni cronice ale tubului digestiv, ce se caracterizează printr-o inflamație a mucoasei intestinale, care evoluează în pusee și perioade de remisiune. Acestea afectează, în principal, persoane tinere și active, iar forme precum boala Crohn sau colita ulcerativă pot duce, netratate corespunzător, la complicații severe.  Zece pacienți participă deja la asemenea programe, iar rezultatele obținute sunt promițătoare”, spune dr. Răzvan Diaconescu – medic primar gastroenterolog – doctor în științe medicale – Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Compartimentul de Gastroenterologie din cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp este acreditat la nivel european pentru derularea studiilor clinice în gastroenterologie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*