Sprijin din partea Consiliului Județean Cluj pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”

Sediul Consiliului Județean Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc joi, 19 octombrie, însușirea unei documentații cadastrale de dezlipire pentru terenul situat în municipiul Cluj-Napoca, pe strada Clinicilor la nr. 3-5, în suprafață de 39.255 mp.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a depus un proiect cu finanțare europeană, în valoare estimată de peste 11 milioane de euro, ce vizează reabilitarea clădirii Anatomie. În acest context, necesitatea hotărârii adoptate de Consiliul Județean a fost determinată de faptul că Autoritatea de Finanțare a solicitat o dovadă a titlului deținut cu privire la terenul în suprafață de 2.086 mp pe care este amplasată clădirea, practic un extras CF actualizat.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm să putem sprijini în acest fel Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în implementarea proiectului european. Sprijinul nostru a fost și va rămâne unul total și necondiționat, atât pentru mediul universitar clujean cât și pentru orice are legătură cu sănătatea.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*