Spitalul din Târgu Bujor va fi dotat cu aparatură medicală preformantă, inclusiv cu un incubator pentru copii născuți prematur

FOTO Salvați Copiii

Lipsa aparaturii medicale de ultimă generație, numărul mare al sarcinilor neurmărite medical și distanțele mari până la primul spital dotat, în zonele defavorizate, contribuie la creșterea mortalității infantile, capitol unde România deține primul loc din Uniunea Europeană.  Organizația Salvați Copiii a accelerat programul de combatere a mortalității infantile și duce la  Spitalul Orășenesc Târgu Bujor (Galați) aparatură medicală complexă, constând în: incubator neonatal, monitor funcții vitale pentru nou-născuți, pulsoximetre profesionale pentru nou-născuți și copii și pompă volumetrică cu bibliotecă de medicamente. În secția de pediatrie a spitalului, care este singurul spital pe o rază de 65 de kilometri, sunt îngrijiți anual 1.200 de copii, iar în secția de neonatologie se nasc peste 100 de copii anual.

Lipsa echipamentelor medicale necesare în maternitățile și în secțiile de neonatologie din România ridică probleme serioase de mortalitate și de sănătate pentru nou-născuți. Peste 8% dintre copiii care au venit pe lume la Spitalul Tg. Bujor s-au născut prematur și au prezentat complicații la naștere, de la icter neonatal, stop cardiac cu resuscitare, suferință respiratorie, atelectazie pulmonară (plămâni insuficient dezvoltați – colaps) la compresiuni și afecțiuni ale cordonului ombilical.

„Primele zile de viaţă, pentru un copil născut prematur, sunt extrem de importante. Bebelușii prematuri au organele insuficient dezvoltate, sistem imunitar deficitar, nu pot respira singuri și nu își pot menține temperatura corpului, ceea ce face foarte dificilă adaptarea la viața extrauterină. Pentru evitarea complicațiilor, ei au nevoie de echipamente speciale. Acești micuți trebuie să petreacă mai mult timp în spitalul nostru, iar cu ajutorul echipamentelor primite de la Salvați Copiii, aparate medicale dedicate și performante, le vom putea oferi condițiile optime de care au nevoie pentru a se dezvolta.

Astfel, în incubator se asigură un micromediu închis care asigură condiții optime de temperatură și umiditate, dar în același timp nou-născutul este protejat de infecții, alergeni, de zgomotele în exces sau de intensitatea luminii care îi poate face rău. Semnele vitale ale bebelușului sunt monitorizate permanent cu ajutorul monitorului de funcții vitale și al pulsoximetrului, terapia cu medicamente și alimentația parenterală sunt efectuate cu ajutorul pompei volumetrice”, a precizat Dr. Ec. Gheonea Victoria, Manager Spitalul Orașenesc Tg. Bujor.

Dotarea, în valoare de 20.000 de euro,  a fost posibilă cu sprijinul Philips România.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020, România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE (5,6 la mia de copii născuți vii), urmată de Bulgaria și Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuți vii) și Finlanda (1,8 la mie). În cifre absolute, 1.008 copii cu vârsta sub un an au murit în anul 2021, în România, multe dintre aceste decese pot fi prevenite prin acces la servicii medicale în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de neonatologie cu aparatură medicală performantă.

„Programul de combatere a mortalității infantile este unul ambițios, care are mai multe componente, de la accesul la servicii medicale pentru femeile din comunitățile vulnerabile și copiii lor până la dotarea și refacerea unor secții de neonatologie. Este crucial ca spitalele din țară să poată îngriji copii născuți prematur, în cazul lor fiecare minut după naștere este crucial”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Amalia Năstase, Ambasador al campaniei, a subliniat importanța responsabilității sociale și a implicării companiilor în reducerea mortalității infantile în România: „Salvați Copiii intervine concret și consistent de 12 ani în dotarea cu echipamente performante, iar noi putem ajuta la rândul nostru. În această perioadă companiile au la îndemână mecanismul de redirecționare a 20% din impozitul pe profit, un real ajutor pentru continuarea campaniei de dotare a maternităților cu aparatură vitală de ultimă generație necesară pentru salvarea vieților celor mici”.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*