Proiectul european privind dotarea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență, finalizat cu succes de Consiliul Județean Cluj

Sediul Consiliului Județean Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul cu finanțare europeană ce a vizat „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”.

Ambulatoriul integrat al unității medicale subordonate Ministerului Sănătății și care își desfășoară activitatea în spații aflate în proprietatea forului administrativ județean, precum și laboratoarele care îl deservesc, au fost dotate cu nu mai puțin de 242 de echipamente medicale de ultimă generație.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă reușită care ne bucură și care reconfirmă preocuparea noastră constantă pentru organizarea și funcționarea optimă a instituțiilor sanitare clujene. Practic, în 7 etape am reușit să achiziționăm cu ajutorul banilor europeni, pentru Spitalul Județean de Urgență, un număr impresionant de echipamente și aparaturi medicale moderne destinate exclusiv diagnosticării și tratării pacienților.”

Scopul investiției a fost acela de a asigura, prin intermediul dotărilor ultraperformante, creșterea calității actului medical și de a facilita atât diagnosticarea precisă și rapidă, cât și stabilirea tratamentului adecvat.

Valoarea totală a proiectului european derulat de forul administrativ județean a fost de 15.338.367,19 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*