Proceduri de prelevare ţesut osos de la donator viu şi o procedură de transplant osos, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

FOTO Spitalul Județean Târgu Mureș

În zilele de 30 şi 31 ianuarie 2023, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au avut loc două proceduri de prelevare ţesut osos de la donator viu şi o procedură de transplant osos.

Procedurile de prelevare ţesut osos de la donator viu s-au realizat în cadrul Programului Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon.

Donatorii sunt doi pacienţi în vârstă de 59, respectiv 72 de ani, ambii cu diagnosticul de coxartroză dreaptă, cărora li s-a prelevat capul femural drept, ulterior au fost protezaţi cu proteze totale ale articulaţiei şoldului, în cadrul Programului Naţional de protezare.

Cele două capete femurale prelevate au fost pregătite în sala de operaţie şi transmise ulterior către Banca de Ţesut Colentina, coordonată de Dr. Andrei Nica, care a participat la cele trei intervenţii.

Tot în data de 31 ianuarie 2023, a avut loc o intervenţie chirurgicală de revizie a artroplastiei totale de şold stâng cu plastia-reconstrucţia acetabulului stâng cu grefă osoasă, unei paciente de 59 de ani.

Starea şi evoluţia pacienţilor este una bună.

Grefa osoasă necesară pentru  intervenţia chirurgicală provine de la Banca de Ţesut Colentina.

Intervenţia de transplant este prima realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pe Programul Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon, în anul 2023, iar intervenţiile de prelevare ţesut osos sunt primele după reacreditarea pentru activitatea de transplant ţesuturi a Secţiei Clinice Ortopedie, în anul 2022.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*