Primăria Constanța a recepționat proiectul tehnic pentru investiția “Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”

Cum va arăta noul spital din Constanța

Primăria Constanța a recepționat proiectul tehnic în baza căruia se va realiza „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”.

În paralel, se pregătește documentația pentru lansarea achiziției privind execuția lucrărilor. Urmează achiziția propriu-zisă și, imediat ce va fi desemnat un constructor și se va semna contractul, vor începe lucrările.

Valoarea proiectului „Policlinică Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”, care va fi construită prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este de peste 100 de milioane de euro, din care finanțare nerambursabilă prin intemediul PNRR 98.053.531,86 euro. Termenul pentru finalizarea construcțiilor și a dotărilor este iunie 2026.

Noul spital va fi amplasat pe Bdul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 32.605 mp.

Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri, compuse din 8 corpuri, cu regimul de înălţime P+M+5E, suprafaţă construită 4685,50 mp și suprafață desfășurată 22.105,79 mp.

Dotarea se va face cu aparatură de înaltă performanţă asistată de personal medical de specialitate pregătit și instruit să ofere servicii de calitate la standarde europene.  De asemenea, municipalitatea își dorește crearea unui spaţiu centrat în jurul nevoilor pacientului și crearea unui mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical.

Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie va fi structurată astfel:

Parter – farmacie cu circuit închis, laborator de analize medicale, anatomie patologică și prosectură, vestiare pentru personalul medical, garderobă, spații pentru decontaminare și depozitare tărgi, scaune și paturi, spații pentru depozitare materiale sanitare și nesanitare, depozitare deșeuri și spații tehnice .

Mezanin – zona de investigații R.M.N. și CT, zonă medicină nucleară PET-CT, zonă de medicină nucleară SPECT-C.T., compartiment de radioterapie cu două buncăre, zonă de planning fizicieni, CT-SIM, zona terapie intensiva, pregătire pacienti.

Etaj 1 – Ambulatoriu prevăzut cu următoarele cabinete: urologie și nefrologie, chirurgie generala, chirurgie toracică, obstetrică ginecologie, tratamente chirugicale, ORL, medicină internă -test efort, cardiologie, gastroenterologie, neurologie și psihiatrie, pneumologie, oncologie, dermatologie, explorări funcționale, B.F.T., recoltări probe, zona de investigații (mamograf și X-RAY), investigații endoscopie, colonoscopie, bronhoscopie și secție de spitalizare de zi cu 29 de paturi.

Etajul 2 – Spitalizare continuă compartiment cardiologie cu 7 paturi, zonă intervenții cardiologie – angiografie, saloane post intervenții cu 3 paturi, spitalizare continuă compartiment oncologie medicală cu 15 paturi.

Etajul 3 – Spitalizare continuă, secție chirurgie generală cu 49 de paturi-saloane spitalizare și spații medicale aferente desfășurării activității medicale într-un climat corespunzător normativelor în vigoare.

Etajul 4 – Secție terapie intensivă cu 12 paturi (prevăzută cu filtru transbordare pacienți, filtre personal, 7 saloane), zonă unitate transfuzii sanguine (U.T.S.).

Etajul 5 – Bloc operator, dotat cu 3 săli de operații, salon post operator cu 3 paturi, salon preoperator cu 3 paturi, filtre personal, filtru transbordare pacienti, secție de sterilizare prevazută cu filtre personal.

Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea a echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*