O misiune inedită a avut loc zilele trecute în munții Bucegi. La solicitarea salvamontiştilor prahoveni, elicopterul SMURD Mureş a îndeplinit cu succes o misiune de troliere în muntii Bucegi. Astfel, o turistă în vârstă de 43 de ani, care a căzut de la o înălţime de 250 de metri într-o prăpastie, a fost salvată cu ajutorul elicopterului SMURD Mureş, prin troliere de la locul în care se afla.
Elicopterul, din al cărui echipaj a făcut parte Dr. Bartos Apor, medic primar medicină de urgenţă în cadrul UPU SMURD Mureş, a ajuns în munţii Bucegi, dar, întrucât zona era una dificilă pentru aterizare, rănita a fost ridicată cu ajutorul troliului și transportată în siguranță la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
De asemenea, a fost troliat şi partenerul turistei, care se afla mai sus pe creastă, care nu era rănit, dar, având în vedere temperatura extrem de scăzută şi vântul puternic, echipajul medical a considerat că şi acesta trebuie scos şi transportat în condiţii optime şi de siguranţă.
Turista, care a suferit un politraumatism prin cădere de la înălţime, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi internată în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I, iar în acest moment starea ei este una bună, fiind conştientă şi stabilă hemodinamic şi respirator.
Be the first to comment