Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Cluj Napoca continuă în ritm susținut. Investiția din fonduri europene înregistrează un progres de 85%

Lucrări la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj Napoca. FOTO CJ Cluj Napoca

Lucrările derulate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean Cluj și care vizează creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” avansează în ritm alert.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Prin intermediul acestei investiții din fonduri europene ne dorim să creștem siguranța și calitatea infrastructurii medicale, astfel încât aceasta să poată răspunde cu succes tuturor provocărilor. Domeniul sanitar este o prioritate a forului administrativ județean!”

Stadiul fizic al lucrărilor efectuate la Spitalul de Pneumoftiziologie, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, este de 85%. Printre cele mai recente operațiuni finalizate, majoritatea la nivelul pavilionului 1, se numără noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică.

De asemenea, a fost instalat un nou sistem de apelare medicală în saloanele de cazare, toalete, camerele ATI și în posturile personalului medical destinate monitorizării pacienților, a fost amenajată platforma de susținere pentru grupul electrogen și a fost instalat acest echipament.

În valoare de peste 11,2 milioane de lei, proiectul european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*