Lucrări de modernizare majore la una dintre clădirile Spitalului Clinic CF Timișoara

FOTO Spitalul Clinic CF Timișoara

Au demarat lucrările de refacere și modernizare la clădirea ce adăpostește secțiile de Oftalmologie și ORL. Imobilul, amplasat în curtea Spitalului Clinic CF Timișoara, a fost construit în urmă cu mai bine de 100 de ani. Ultimele intervenții majore s-au făcut acum câțiva zeci de ani. Subsolul clădirii era într-o avansată stare de degradare din cauza umezelii produsă de infiltrațiile de apă, iar în ceea ce privește acoperișul clădirii, exista în permanență riscul ca un vânt mai puternic să smulgă țiglele și să le arunce în stradă. Într-o primă etapă, urmează să fie reamenajate subsolul și demisolul și sa fie reparat acoperișul.

“Vorbim de o clădire foarte veche în care nu s-a investit de ani buni. Imobilul a aparținut Primăriei Timișoara până acum un an, când l-am obținut în urma unei hotărâri de Consiliu Local. Realizarea documentației, a proiectului, licitațiile pentru desemnarea constructorului s-au întins pe parcursului unui an. Nu demult s-a semnat contractul și imediat constructorul s-a apucat de lucru. Până acum avansează foarte bine și, dacă își menține ritmul, până la începutul anului viitor lucrarea va fi finalizată”, spune conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

În cadrul lucrărilor, vor fi schimbate țevile de apă și canalizare, se va face o recompartimentare a demisolului și a magaziei de la subsol, se va igieniza clădirea, se va turna șapă și se va monta tarkett medical (covor special din PVC). În paralel, o altă echipă lucrează la refacerea acoperișului. Se schimbă o bună parte a structurii de lemn și toate țiglele.

“Nu puține au fost momentele când ne-am temut ca țiglele să nu pice de pe clădire și am tot pus bandă de restricție în stradă că să protejăm pietonii. Cât timp imobilul a fost al Primăriei Timișoara, am avut mâinile legate. Acum este clădirea noastră și ne-am apucat de lucru. Sperăm că Anul Nou să ne găsească cu o clădire parțial refăcută. În imobil funcționează secțiile de Oftalmologie și ORL, fiecare cu câte 25 de paturi, dar și un bloc operator pentru intervențiile chirurgicale din sfera celor două specializări. Deocamdată, însă, nu întrăm și în această zonă. Ne limităm la magazia de materiale, câteva birouri de la subsol și la acoperiș. Restul, într-o altă etapă, cel mai probabil după 2023”, precizează conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

Lucrările de reparații și modernizări se fac cu bani de la bugetul de stat. Fondurile alocate sunt de peste 750.000 de lei

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*