Investigații gratuite de endoscopie digestivă superioară (gastroscopie) la Centrul OncoHelp Timișoara

Dr. Răzvan Diaconescu. FOTO Oncohelp

Prevenirea cancerului gastric, depistarea unei neoplazii de stomac sau colon ori posibilitatea apariției unei recidive tumorale sunt doar câteva dintre motivele pentru care este necesară o endoscopie digestivă superioară, o gastroscopie. Aceasta înseamnă, de fapt, vizualizarea directă, din interior, a esofagului, a stomacului și duodenului, permițând depistarea leziunilor de la nivelul tubului digestiv superior, adesea chiar înainte ca pacientul să aibă simptome.

“Acest tip de investigație, gastroscopia, ar trebui privită ca un program de screening, îndeosebi după vârsta de 40-45 de ani obligatoriu la persoanele care au antecedente tumorale în familie, care au rude ce au dezvoltat tumori gastrice. Investigația se recomandă însă și în cazul în care vorbim de dureri abdominale sau toracice puternice, îndelungate, dificultăți de înghițire, stări de greață și vomă cronice, scădere accentuată în greutate, scaun negru sau vărsături cu sânge, reflux de mâncare constant sau în cazul modificărilor, fără motiv, a unor analize de sânge (proteină C reactivă mărită, VSH sau sindrom anemic”, spune dr. Răzvan Diaconescu, medic primar gastroenterologie, Asociația OncoHelp Timișoara.

Investigația este obligatorie pentru pacienții care au suferit o gastrectomie (operație de îndepărtare parțială sau totală a stomacului), la intervale regulate de timp.

“Gastroscopia este o investigație imagistică mult mai fidelă decât un computer tomograf sau chiar un RMN, deoarece, cu ajutorul endoscopului, reușim să ajungem prin cavitatea bucală, prin esofag și stomac, până în duoden. Vorbim de o camera video de mici dimensiuni amplasată la capătul unui tub flexibil care permite o vizualizare foarte bună a mucoasei, depistându-se astfel eventualele ulcerații și chiar cancere. Totodată, pot fi efectuate și diverse tratamente, de exemplu îndepărtarea polipilor sau recoltarea, cu ajutorul canalului de biopsie a aparatului, a unor fragmente de mucoasă ce pot fi apoi analizate din punct de vedere histopatologic în laborator”, spune dr. Răzvan Diaconescu, medic primar gastroenterologie, Asociația OncoHelp Timișoara.

Gastroscopia este o procedură rapidă, ce durează câteva minute, iar pentru realizarea ei este necesară uneori sedarea pacientului. Investigația se face prin spitalizare de zi, iar rezultatul, dar și conduita terapeutică viitoare sunt explicate de către specialistul OncoHelp la sfârșitul procedurii.

Pentru realizarea unei gastroscopii, pacienții trebuie să se programeze în prealabil apelând Call Centerul OncoHelp la numerele de pe site. Investigația este gratuită pentru pacienții asigurați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*