Hello Holidays se alătură campaniei Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, “Facem punte către cei dragi”, în sprijinul refugiaților din Ucraina

Pregătiți de drum. FOTO Skitterphoto
Pregătiți de drum. FOTO Skitterphoto

Hello Holidays a asigurat și asigură transport gratuit refugiaților din Ucraina care tranzitează România. Un transfer de la Vama Siret la București a fost realizat pe 28 februarie pentru mai mult de 100 de studenți indieni ai unor facultăți de medicină din Ucraina.

Un prim transport spre Varșovia și Cracovia a fost realizat pe 28 februarie și 1 martie, pentru 63 de adulți și copii, preluați din Gara de Nord în drumul lor spre familiile din Polonia.

Un alt transport va fi făcut pe 3 martie de la București spre Polonia (plecarea este la ora 22.00 din Gara de Nord). Șase persoane, mame și copii refugiați, au ajuns pe 27 februarie la famiile din Egipt, cu o cursă charter Hello Holidays.

Toate transferurile sunt realizate gratuit de Hello Holidays.

“Trăim din nou vremuri dificile, în care e nevoie de solidaritate și acțiuni concrete. În campania ANAT, Hello Holidays pune la dispoziție capacitățile de transport, flota de autocare a Hello Holidays Transport, și resursele umane, echipa Hello Holidays, pentru realizarea acțiunilor umanitare eficiente pentru refugiații din Ucraina”, declară Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Brands.

“Sunt bucuros că Hello Holidays a răspuns pozitiv și de această dată unei inițiative ANAT, la fel ca de fiecare dată când le solicităm sprijin”, a declarat Cristian Vlad, președintele Regiunii Central Nordice a asociației.

În campania ANAT căreia Hello Holidays i s-a alăturat realizând transportul refugiaților spre locurile unde vor să ajungă, un cont bancar a fost deschis pentru donații din partea agențiilor membre ori nemembre ale asociației, persoanelor fizice din turism ori companiilor și persoanelor din afara domeniului care doresc să susțină financiar acțiuni de ajutorare a refugiaților.

Acțiunile vizate sunt: cumpărarea de haine, mâncare, medicamente, paturi și închirierea camerelor de hotel (atunci când acestea nu pot fi obținute gratuit) pentru cei aflați la nevoie.

Contul în care poate fi trimisă orice sumă cu precizarea “donație refugiați Ucraina” este: RO21BTRL RON CRT 05895 19301

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*