Finanțare prin PNRR pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Județean Zalău

Spitalul Județean Zalău. FOTO CJ Sălaj

Spitalul Județean de Urgență Zalău, unitate medicală din subordinea Consiliului Județean Sălaj, va beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 10 milioane de lei (fără TVA), prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate.

“Am început anul cu o veste foarte bună: proiectul ce vizează extinderea și modernizarea Ambulatoriului de Specialitate al SJU Zalău a fost aprobat pentru finanțare în cadrul Investiției specifice – Unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR. Mulțumesc echipei implicate în proiect, datorită căreia putem recupera sumele investite în această direcție din bugetul propriu al județului și, astfel, să le folosim pentru alte proiecte importante. Vom continua această abordare prin care demarăm investiții din fonduri proprii și recuperăm cheltuielile după lansarea ghidurilor și semnarea contractelor de finanțare europeană. Ardem, astfel, etape, și accelerăm investițiile în dezvoltarea Țării Silvaniei”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Lucrările la Ambulatoriul Spitalului Județean au demarat în primăvara anului trecut, din fondurile proprii ale CJ Sălaj. Proiectul prevede construcția a două noi etaje pe corpul de clădire ce găzduiește Serviciul de Medicină Legală. La primul nivel vor funcționa cabinete de endoscopie digestivă și bronhoscopie, cu camere de sterilizare proprii, precum și o sală de angiografie, toate dotate cu echipamente și aparatură de ultimă generație. Angiograful va fi amplasat la etajul al doilea, unde vor fi amenajate zona de pregătire a bolnavilor, saloanele post-intervenție cu monitorizare și supraveghere pacienți, vestiare și o zonă de comandă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*