Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara este printre puținele unități sanitare din vestul țării care au în dotare un FibroScan. Cu ajutorul acestui dispozitiv, specialiștii spitalului pot spune cât de afectat este ficatul unui pacient. Aparatul permite depistarea, cuantificarea și monitorizarea fibrozei ficatului într-un mod rapid și eficient.
Fibroza ficatului este o acumulare în exces de țesut cicatricial, nefuncțional, care apare atunci când vorbim de hepatite, ciroză, boli de ficat cu icter prelungit, hepatopatie alcoolică, steatoză hepatică non-alcoolică sau când se face o evaluare a acestui organ după un transplant sau după unele analize de sânge care au rezultate în afara limitelor.
Practic, dispozitivul efectuează o procedură ce reprezintă o alternativă la biopsia hepatică, mai ales că aceasta din urmă poate avea numeroase contraindicații și multe efecte secundare.
„Principiul de funcționare este simplu: cu cât ficatul este mai dur, cu atât gradul fibrozei e mai ridicat. Cu ajutorul unui transductor, aparatul emite unde ultrasonore spre țesutul hepatic, ulterior măsurându-se viteza cu care acestea se reflectă înapoi la sonda emițătoare. Astfel, cu cât țesutul este mai dur, cu atât unda se propagă mai repede. Elasticitatea ficatului se stabilește prin calcularea mediei a 10 astfel de măsurători”, spune asist univ dr. Bianca Cerbu – medic primar boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Avantajul acestei tehnici, cea de elastrogafie hepatică, constă în faptul că nu este dureroasă, este neinvazivă, simplă, rapidă, cu rezultat imediat și nu are reacții adverse, întrucât funcționează pe baza de ultrasunete. Procedura poate fi repetată ori de câte ori este necesar, în special pentru evaluarea rezultatelor unui tratament. Practic, se poate face o evaluare în dinamică a stării ficatului sau a eficienței tratamentului administrat.
„Cu ajutorul FibroScan-ului, medicul poate afla cu acuratețe dacă este vorba de o fibroză ușoară sau una severă, în funcție de aceste rezultate putându-se stabili corect tratamentul. Totodată, se poate monitoriza pacientul în timp real. Elastografia hepatică cu ajutorul FibroScan- ului nu necesită o pregătire specială și durează în medie 10-15 minute. Aparatul pe care îl folosim în spital este de ultimă generație, dotat cu două sonde, atât pentru evaluarea pacienților cu constituție normal-ponderală, cât și pentru cei supraponderali”, spune asist univ dr. Bianca Cerbu – medic primar boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Realizarea unei asemenea investigații pentru depistarea fibrozei hepatice este deosebit de importantă. O fibroză hepatică avansată poate avea ca rezultat ciroza hepatică, cancerul hepatocelular, insuficiența hepatică sau hipertensiunea portală, toate aceste necesitând adesea transplant de ficat.
Investigatia cu FibroScan-ul se poate efectua în cadrul Spitalului Victor Babeș Timișoara gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, de luni până vineri, între orele 8:30 – 11:30.
Be the first to comment