Femeile din Topliţa sunt invitate să participe la testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV

FOTO Spitalul Județean Mureș

Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în perioada 16-17 ianuarie în judeţul Harghita, în localitatea Topliţa.

Astfe, femeile din grupul ţintă 24-64 de ani sunt invitate să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolau şi HPV, program dedicat promovarii prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin.

Programul caravanei în perioada 16 – 17 ianuarie 2023 este următorul:

Topliţa – 16.01.2023 – începând cu ora 10.00 (str. Târgului);

Topliţa – 17.01.2023 – începând cu ora 10.00 (str. Târgului);

Femeile care se prezintă la caravană pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.

“Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei cu vârsta între 35 și 55 de ani, când acestea sunt implicate activ în cariera lor și în îngrijirea familiilor lor. Prin screening, însă, se pot detecta anomaliile precoce care, dacă sunt tratate corect şi la timp, pot fi vindecate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.

Ianuarie este luna de conștientizare a cancerului de col uterin. Fiecare femeie trebuie să conştientizeze un lucru extrem de important – Cancerul de col uterin este un dușman ce poate fi învins.  Prin urmare, testaţi-vă pentru a rămâne sănătoase!”, a declarat Dr. Cosmina Uzun, manager proiect.

Spitalul Municipal Topliţa a devenit centru de recoltare Babeş-Papanicolau şi HPV, iar femeile se pot programa penntru recoltare de luni până vineri intervalul orar 10.30-13.00, la numărul de telefon 0786.446.110.

Acordarea serviciilor medicale de screening – recoltare test Babeș-Papanicolau (prin citologia cervicală clasică și prin citologie lichidă) și testarea HPV în regim ambulatoriu, se realizează în Secţia de Obstetrică-Ginecologie, et. 3 (str. Victor Babeş nr. 3) (Luni-Vineri, 10.30-13.00).

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*