Eurolife FFH & Stem Sure lansează prima asigurare din România care acoperă cheltuielile cu tratarea autismului

Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări România. FOTO June Communications

Eurolife FFH în parteneriat cu Stem Sure (companie de servicii medicale din domeniul recoltării, procesării și stocării de celule stem) lansează prima asigurare din România care acoperă costurile aferente unui potențial transplant de celule stem la copii pentru tratarea autismului. STEMCare Autism este un produs co-branded dezvoltat de Eurolife FFH în colaborare cu Stem Sure și INK – Broker de Asigurare, și este o inovație atât pe segmentul asigurărilor, cât și pentru industria recoltării de celule stem.

Noul produs de asigurare acoperă costurile aferente unei eventuale proceduri de tratare a autismului cu celule stem la copii, în limita sumei de 30,000 RON (echivalentul a 6,000 Euro). Potrivit specialiștilor din domeniu, celulele stem recoltate la naștere prezintă potențialul necesar pentru tratarea autismului, intervenție care se poate efectua inclusiv în România. Tratamentul constă în administrarea unei singure perfuzii, similar unei transfuzii de sânge. În România, costurile asociate procedurii sunt echivalentul a 6,000 de Euro, sumă ce poate fi acoperită integral acum prin asigurarea STEMCare Autism. Asigurarea poate fi încheiată pentru copiii cu vârsta între 0-1,6 luni, prima anuală fiind de 110 lei, prin intermediul companiei Stem Sure.

„STEMCare Autism reprezintă un produs de asigurare revoluționar. Și ne bucurăm că împreună cu partenerii de la Stem Sure putem arăta că asigurările sunt produse utile, care vin în sprijinul oamenilor în momentele cele mai dificile din viață. Pentru Eurolife FFH această lansare reprezintă încă un pas înainte în consolidarea portofoliului de produse complementare, noi pentru piața locală, dezvoltate în colaborare cu companii care își doresc la rândul lor să facă diferența pe segmentul de business în care sunt prezenți, în beneficiul clientului final”, a declarat Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări România. 

„Gândiți-vă la ce este în mintea și în sufletul părinților ai căror copii, la vârsta de 2 ani, încă nu le răspund înapoi atunci când aceștia le vorbesc, ori care nu se uită în ochii tatălui sau ai mamei! Acestea sunt reperele profund umane ce ne confirmă relația cu copiii noștri și dragostea pe care le-o dăruim. Când aceste repere nu se regăsesc, suferința părinților este inimaginabilă, mai ales că este răscolită cu fiecare cuvânt ori șoaptă adresată celui mic. Cunosc această suferință deoarece coordonez studiul clinic în cadrul căruia facem aceste tratamente și vorbesc cu părinții ai căror copii beneficiază de această opțiune. De astăzi, însă, această situație se schimbă. Accesul la tratamentele cu celule stem tinere, recoltate la naștere, se democratizează!”, a declarat dr. Bogdan Ivănescu, Directorul General al Stem Sure și creatorul platformei medicale Doctor MiT.

Din datele Stem Sure, 95% dintre formularele de cerere de tratament completate de către părinți relevă faptul că în cazul celor mici care au fost diagnosticați cu tulburare din spectrul autist, părinții nu s-au gândit să le recolteze celule stem la naștere poate pentru că s-au temut că nu ar avea banii să urmeze și tratamentul dacă ar fi cazul.

Lansarea acestui tip de asigurare constituie un răspuns responsabil din partea companiilor implicate în domeniu, în contextul în care incidența cazurilor de autism la nivel internațional este în continuă creștere.

În urmă cu șapte ani, Center for Disease Control din Statele Unite (CDC) indica o incidență de 1 la 78,  pentru ca în anul 2020 aceasta să crească la 1 din 59. Potrivit analizelor de specialitate, există premise ca incidența să crească în viitorul apropiat la un nivel de 1 la 44, ceea ce ar însemna că într-o maternitate în care se nasc 220 de copii, 5 dintre aceștia să fie diagnosticați cu o tulburare mai blândă sau mai severă din spectrul autist în următorii 3-7 ani.

Autismul este considerat un spectru de tulburări de dezvoltare neuropsihiatrică, cu o largă paletă de manifestări. Cauzele apariției rămân deocamdată necunoscute. Primele dovezi ale unui potențial tratament cu celule stem pentru această afecțiune au fost documentate în a doua jumătate a deceniului trecut, când profesoara Joanne Kurtzberg de la Duke School of Medicine (SUA) a observat o îmbunătățire a simptomelor specifice autismului în cazul pacienților care beneficiau de transplant cu celule stem recoltate la naștere pentru tratamentul paraliziei cerebrale. Se știe acum că paralizia cerebrală poate fi abordată cu succes cu ajutorul acestui tip celular, însă rezultatele pozitive legate de tulburarea de spectru autist au fost o surpriză. Aceasta a făcut ca munca profesorului Kurtzberg în domeniul celulelor stem recoltate la naștere să fie extinsă și către alte studii clinice, de această dată dedicate exclusiv tratării autismului cu celule stem tinere. Astfel, după primele două studii clinice desfășurate pe zeci și sute de copii, în care s-a testat profilul de siguranță și eficacitatea acestui tratament, perfuzarea autologă de celule stem recoltate la naștere în organism a arătat că determină îmbunătățiri ale condiției pacientului în 70% dintre cazuri.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*