Dr. Mihaela Leventer, despre cauzele creșterii incidenței cancerului de piele. Cum ne-au afectat pandemia și modificările climatice

Dr. Mihaela Leventer, Preşedinte al Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii. FOTO Medical PR

Modificările climatice, expunerea excesiva la soare și pandemia au determinat o creștere a numărului diagnosticelor de cancer de piele în stadiu avansat, explică Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog.

Cu peste trei decenii de experiență în dermatologie și mii de pacienți cu cancer de piele, diagnosticați și tratați, Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog și fondatorul Dr. Leventer Centre atrage atenția asupra faptului că numărul cazurilor de tumori maligne de piele a crescut în ultimul an. Această creștere este pusă în legătură directă cu efectele pandemiei asupra accesului la serviciile medicale și cu modificările climatice care au amplificat expunerea la radiațiile solare.

”În 2023 am diagnosticat în clinică peste 2000 de tumori maligne de piele. Incidența cred că este foarte mare și pentru că suntem în perioada de după pandemie, în care a existat un vid în prezentarea la medic si în diagnosticarea precoce. În această perioadă, mulți oameni au amânat investigațiile de rutină, ceea ce a dus la întârzieri în diagnosticarea și tratamentul cancerului de piele. Astfel, ne confruntăm acum cu din ce în ce mai multe  diagnostice complexe și grele. În plus, stăm mai mult la soare, nu ne protejăm adecvat, iar clima s-a schimbat și ea – avem o agresiune solară mai intensă, iar efectele se văd pe piele”, explică Dr. Mihaela Leventer.

Medicul subliniază că agresiunea solară observată în ultimii ani se suprapune cu factori genetici care predispun pacienții, creând un mediu propice dezvoltării cancerului cutanat.

Cancerele de piele sunt cele mai întâlnite tipuri de cancere diagnosticate la nivel mondial, cu peste 1,5 milioane de cazuri nou-diagnosticate în 2020. În plus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că incidenţa cancerului de piele ar putea creşte cu aproape 50% până în anul 2040. În fața acestei realități, Dr. Leventer îndeamnă la o educație riguroasă privind protecția solară și la includerea controlului sănătății pielii în lista anuală de controale medicale.

”Oamenii ar trebui să acorde aceeași importanță examinărilor dermatologice precum celor stomatologice sau vizitelor la medicul de familie, pentru a preveni și depista precoce afecțiunile cutanate, inclusiv cancerul de piele”, arată Dr. Leventer.

Astfel, potrivit specialistului, este esențial să facem o autoexaminare lunară a pielii și să fim atenți la leziunile care își schimbă culoarea sau nu se vindecă, care dezvoltă o cojiță ce reapare după îndepărtare sau care sângerează. De asemenea, trebuie să acordăm o atenție deosebită leziunilor nodulare, chiar și dacă nu prezintă culoare, în special dacă au apărut recent și cresc rapid în dimensiune. Pentru a nu pierde din vedere toate elementele, în timpul autoexaminării, putem ține cont de ”regula ABCDE”. Acesta este un ghid simplu și eficient pentru identificarea potențialelor leziuni suspecte și constă în analizarea următoarelor caracteristici: asimetrie, margini neregulate, culoare neuniformă, dimensiune (mai mare de 6 mm) și evoluție în timp.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*